„Tineri în Biserică” – 10 ani de cuvinte nerisipte și misiuni îndeplinte
27 May 2022„Nu putem face lucruri uriașe, ci putem face lucruri mici, dar cu iubire uriașă” – sunt cuvintele Maicii Tereza care, în urmă cu 10 ani, în toamna anului 2012, au fost motto-ul sub care porneam la drum în importanta lucrarea misionară cu copiii și tinerii din Episcopia Caransebeșului, cu binecuvântarea și sub îndrumarea unui ierarh tânăr și dinamic – Preasfințitul Părinte Lucian –, cel care a fost făcut din pastorația tinerilor o prioritate în eparhia pe care o păstorește.
La 10 ani distanță de la demararea programului cadru al Departamentului de Tineret al eparhiei noastre – „Tineri în Biserică”, ne bucurăm astăzi de o lucrare misionară cu tânăra generație articulată sub forma unor structuri eparhiale care au în centrul lor construirea unei relații personale a copilului și tânărului cu Hristos și cu învățătura de credință a Bisericii noastre:
- Biroul de catehizare a tineretului – prin intermediul căruia se implementează programele catehetice ale Patrirhiei Române.
- O rețea de centre catehetice și de tineret la nivelul parohiilor – prin intermediul cărora copiii participă la activități catehetice, cultural-artistice și educaționale, coordonați de preoți, profesori și voluntari.
- ATOR Banatul de Munte – organizația de tineret a eparhiei noastre, formată din tineri entuziaști, care derulează numeroase programe de voluntariat cu caracter social-filantropic, misionar-catehetic și educațional.
Toate acestea s-au concretizat în zeci de tabere educaționale și de creație, activități catehetice, pelerinaje, procesiuni, concursuri, reuniuni tematice, activități sociale și de voluntariat, campanii umanitare, cursuri și traininguri, la care au participat atât copiii și tinerii beneficiari, cât și preoții, profesorii și voluntarii îndrumători. Scopul final însă al tuturor acestor demersuri a fost și rămâne facilitarea drumului către Hristos și întâlnirea tainică, la ceas de Liturghie, între Biserică și tinerele sale vlăstare.
Convinși fiind că mai avem multe de învățat și de împlinit în nobila misiune de semănare a Cuvânului în sufletele copiilor și tinerilor noștri, începând din acest an, la nivel eparhial, am demarat implementarea unei noi strategii de lucru cu copiii și tinerii, bazată pe implicarea activă a tuturor factorilor implicați în creșterea și formarea tinerei generații: familia, școala, comunitatea și societatea civilă, toate strâns grupate în jurul învățăturii de credință a Bisericii noastre.
În acest context, Împreună pentru copiii noștri, nu este doar titlul mobilizator al viziunii strategice pe care ne-o propunem pentru viitor, ci este un imperativ pe care noi, pe baza experienței și a interacțiunii cu factorii implicați, îl vedem concretizat prin:
- Înființarea de noi centre catehetice și de tineret în toate centrele de comună și orașele din eparhia noastră
- Oferirea de traininguri și cursuri de formare și perfecționare în lucrul cu tinerii pentru preoții, profesorii și voluntarii implicați în pastorația tinerei generații.
- Crearea uni grup de cateheți la nivel eparhial și oferirea de resurse catehetice inovative, care să prezinteînvățătura de credință a Bisericii noastre într-o manieră dinamică, atractivă și adecvată vremurilor noastre.
- Dezvoltarea și extinderea programelor socio-educaționale implementate prin ATOR Banatul de Munte, inclusiv prin accesarea de fonduri nerambursabile
- Implementarea conceptului de tabere TDIS la nivelul tuturor comunităților locale din eparhia noastră, ca instrument de întărire și consolidare a nucleelor de copii și tineri din parohii.
Atenți la toate aceste aspecte de ordin organizatoric, dar centrați în primul rând pe oferirea de modele de viață autentică în Hristos pentru copiii noștri, ne continuăm slujirea misionară cu multă nădejde la Dumnezeu și cu recunoștință față de ierarhul nostru, față de toți slujitorii sfintelor altare și față de toți oamenii de bine care susțin misiunea importantă pe care Departamentului de tineret al eparhiai noastre și-a asumat-o și dorește să o ducă mai departe. Un cuvânt special de mulțumire se cuvine partenerilor noștri de la Institutul Orthopraxis Alba Iulia, cei alături de care ne-am propus să construim această strategie misionară la nivel eparhial și cărora le suntem recunoscători pentru osteneala plină de însuflețire cu care au răspuns chemării noastre.
Iar acest training, este un prim pas în sensul celor de mai sus, un dar pe care eparhia noastră îl face slujitorilor ei, un îndemn, o chemare și o invitație la a sluji și pe mai departe, cu timp și fără de timp în aceste vremuri, în care „secerișul este mult, dar lucrătorii sunt puțini” (Luca 10, 2). Să rugăm, deci, pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său!
Pr. Mihai Cătălin CIUCUR
Coordonatorul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului
(Mesaj transmis în cadrul Trainingului cateheti „Cuvinte nerisipite și misiuni îndeplinite”, desfășurat la Caransebeș în data de 24 mai 2022)