Moment de rugăciune pentru tinerii și copiii de pe Valea Bistrei
29 May 2022Vineri, 27 mai, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a organizat al doilea moment de rugăciune din cadrul inițiativei de intensificare a rugăciunii și a comuniunii între tinerii din Eparhia Caransebeșului.
Este vorba de programul intitulat „Tinerii și Maica Vieții”, care presupune rostirea Paraclisului Maicii Domnului, în grupuri de tineri din mai multe zone ale județului Caraș-Severin, însoțiți de preoții și profesorii lor coordonatori, în perioada mai-noiembrie 2022.
Astfel, la 3 săptămâni distanță de la primul eveniment din cadrul acestui program misionar și catehetic, al doilea popas duhovnicesc a fost în Parohia Mal – Oțelu-Roșu, la Biserica cu hramul „Duminica tuturor sfinților”, unde s-au întâlnit zeci de tineri din zona Caransebeș – Valea Bistrei, alături de membrii și voluntarii ATOR Banatul de Munte din întreg județul Caraș-Severin. La eveniment au participat preoți coordonatori ai tinerilor, precum și profesori din proximitate și împrejurimi, printre care se numără pr. Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret din Episcopia Caransebeșului, pr. Ionel Popa, parohul și gazda evenimentului, pr. Claudiu Velici, pr. Manuel Boran, pr. Ovidiu Tinca și pr. Tita Stanciu.
În finalul rugăciunii, Lucian Barbescu, voluntar în cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, a susținut un mesaj adresat tinerilor și copiilor prezenți despre frumusețea tinereții petrecute cu sens și un scop precis, prezentând, totodată, cât de importante sunt alegerile benefice pe care le facem în raport cu tentațiile lumii acesteia.
Încununând programul duhovnicesc, părintele inspector Mihai Ciucur a adresat un cuvânt de învățătură și statornicie în credință pentru tinerii prezenți la Paraclisul Maicii Domnului, luând ca exemplu viața Sfântului Ioan Rusul, prăznuit în data de 27 mai.
„Am trăit bucuria de a ne ruga într-o Biserică plină de tineri și copii, într-o atmosferă caldă de prietenie și cordialitate în Hristos. A fost un bun prilej de împărtășire a Cuvântului și de conștientizare a tinerilor prezenți cu privire la bogăția și profunzimile învățăturii de credință a Bisericii noastre. Sunt recunoscător tinerilor de la ATOR Banatul de Munte, gazdelor de la Mal și tuturor preoților prezenți, alături de care ne-am bucurat de o întâlnire plină de sens și care deschide perspective frumoase în plan catehetic pentru zona Văii Bistrei”, mărturisește părintele Mihai Ciucur.
În încheierea zilei, voluntarii au desfășurat un program special de activități interactive pentru adolescenții și copiii prezenți.
Programul de reuniune în rugăciune și de intensificare a acesteia, în rândul tinerilor din Caraș-Severin, își propune să ajungă, în acest an, în fiecare din cele șapte filiale ale ATOR Banatul de Munte, întărirea în rugăciune fiind dublată de participarea tinerilor și copiilor la proiectul „Tabăra din Inima Satului” care este, în primul rând, despre apropierea și împrietenirea celor mai mici ai județului de Hristos și Biserica Sa. Programul „Tinerii și Maica Vieții” se se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, fiind organizat în Anul Omagial al Rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului.