Comemorarea victimelor deportării în Bărăgan
18 June 2022La 18 iunie 1951, aproximativ 44.000 de persoane de la granița cu Iugoslavia, au fost deportate în Bărăgan, într-una dintre cele mai represive acțiuni organizate de autoritățile comuniste. În amintirea acestui tragic episod și spre veșnica pomenire a victimelor deportării în Bărăgan, sâmbătă, 18 iunie, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Oravița Montană, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit un parastas.
Ierarhul a enumerat, în cuvântul de învățătură, câteva exemple din ororile produse de sistemul comunist împotriva creștinilor ortodocși, subliniind importanța de a rămâne, chiar în suferință, credincioși, demni și curajoși, privind la Cel care a biruit lumea prin Crucea Sa:
„Înțelegem deplin suferința victimelor deportării în Bărăgan, întrucât și Biserica Ortodoxă, implicit și Episcopia Caransebeșului, a suferit în urma măsurilor regimului comunist. Sunt numeroși ortodocși care au suferit în închisorile comuniste, alții, deportați în Bărăgan, alții, la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Vă îndemn pe toți să fiți pe mai departe candele aprinse și să fiți purtători de libertate și demnitate. Se cuvine să păstrăm flacăra credinței și a patriotismului aprinsă în Biserica noastră strămoșească, deoarece cei care cred în Iisus Hristos biruiesc: «În lume, necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea!». Prin credința în Iisus Hristos, Cel care a biruit pe Crucea Golgotei, au biruit toți cei care au fost deportați și au rezistat. Prin suferință, prin jertă, prin Cruce, biruim și ajungem la Înviere. Suntem fii ai Învierii lui Hristos, suntem chemați cu toții spre a deveni cetățeni ai Raiului”.
În continuare, Asociația Foștilor Deținuți Politici și a Victimelor Comuniste din România a organizat, la Casa de Cultură „George Motoia Craiu” din Oravița, o serie de manifestări, dedicate reculegerii celor rămași în viață și în memoria tuturor celor care și-au pierdut viața, înfruntând pustiul Bărăganului pentru credința străbună și apărarea valorilor eterne ale neamului românesc. În cadrul acestora, s-au ținut discursuri și s-au oferit diplome celor care au sprijinit și sprijină activitatea Asociației Deportaților în Bărăgan și foștilor deținuți politici.
La eveniment, au luat parte secretarul de stat în cadrul Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, Irina Leulescu, autorități centrale, județene și locale, oameni de cultură, membri ai Asociației Deportaților în Bărăgan și foștilor deținuți politici și familii ai victimelor ororilor regimului comunist.