Tundere în monahism la Mănăstirea Vasiova
26 February 2019Luni, 25 februarie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului împreună cu un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Slujba Vecerniei și Slujba Tunderii în monahism la Mănăstirea Vasiova din județul Caraș-Severin, pentru părintele Ioan. La acest moment important pentru părintele Ioan, duhovnicul așezământului monahal, a fost prezent și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei şi locţiitor al Episcopiei Dacia Felix.
„Slujba la care am participat este una specială, se oficiază doar în sfintele mănăstiri și se numește Rânduiala tunderii în monahism. Ne bucurăm că la această mănăstire seculară din Banatul de Munte, ocrotită de Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, prototipul monahului creștin părintele Ioan a depus voturile monahale devenind părintele Ioanichie, nume pe care și l-a însușit de multă vreme. Ziua de astăzi a fost una cu totul specială pentru părintele Ioanichie, întrucât s-a răstignit în fața sfântului altar, s-a lepădat de omul cel vechi și s-a îmbrăcat în omul cel nou după Chipul lui Hristos”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Ierarhul a continuat spunând că „părintele a răspuns cu bucurie duhovnicească la toate întrebările adresate, cea dintâi întrebare fiind: «Pentru ce ai venit frate și ai căzut înaitea sfântului altar?», iar părintele Ioan a răspuns: «Dorind viață pustnicească!» Părintele Ioanichie a ales mai demult , la îndemnul lăuntric, la glasul conștiinței, viața de mănăstire și de aceea îl felicităm că în perioada Triodului, îndată după duminica Fiului risiptor, a primit binecuvântarea Părintelui Ceresc, Tatăl nostru care ne primește și ne îmbrățișează pe toți, mai ales pe cei care se pocăiesc cu adevărat și aleg să trăiască o viață duhovnicească în Hristos”.
Preasfințitul Părinte Siluan a fost nașul de călugărie pentru părintele Ioanichie. „Aducem mulțumire Bunului Dumnezeu pentru această seară minunată în care s-a împlinit dorința părintelui Ioanichie de a-și dărui și mai mult viața lui Hristos. Prin această tundere în monahism Preasfințitul Părinte Lucian a desăvârșit această chemare împlinind un început de drum și o continuare de lucrare, pentru că orice om din lumea aceasta are nevoie de dragostea și purtarea de grijă a Părintelui Ceresc, orice familie are nevoie de un tată, fie că această familie trăiește în lume sau este o familie duhovnicească și se nevoiește în pustie. De aceea ne-am bucurat că aici am întâlnit un părinte înțelept și râvnitor, care are de la Dumnezeu mai mulți talanți”, a mărturisit Preasfințitul Părinte Siluan al Ungariei.
La acest eveniment au luat parte mai mulți preoți, diaconi, monahi, monahii, precum și credincioși apropiați de părintele Ioanichie și de Mănăstirea Vasiova. În prezent Mănăstirea „Sf. Ilie de la Izvor”, cum este cunoscută, este îndrumată de monahia Varvara Sântiuan, care împreună cu părintele Ioanichie şi cu celelalte vieţuitoare se ostenește cu grădinăritul, apicultura, ateliere de pictură şi croitorie, această mănăstire fiind o oază de spiritualitate şi duhovnicie în Episcopia Caransebeşului.
La această mănăstire s-au nevoit călugări îmbunătățiți, cum ar fi Macarie Gușcă, ctitorul acestei mănăstiri și părintele Vichentie Mălău, dar și alți părinți îmbunătățiți care au slujit aici și i-au format pe credincioșii din această zonă din punct de vedere spiritual. O evlavie deosebită a pelerinilor şi închinătorilor față de Mănăstirea Vasiova, se datorează existenţei aici a unui izvor tămăduitor. În cartea „Mănăstiri din Banat”, autorul Ioan B. Mureşianu relatează: „Minerul Alexe Perian şi-a redobândit vederea după ce s-a spălat pe ochi din izvorul pomenit”.