Cerc pastoral-misionar la Ocna de Fier
27 February 2019Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în Anul omagial al satului românesc, în Parohia Ocna de Fier, Protopopiatul Reșița, a avut loc întâlnirea Cercului pastoral-misionar Bocșa.
Cu acest prilej, am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe pr. protop. Gheorghe Șuveți. În debutul întrunirii, s-a săvârșit slujba Vecerniei, la care au luat parte un număr mare de credincioși. Părinții slujitori au fost: pr. iconom stavrofor Ciprian Ion Costiș, parohia Bocșa Montană, pr. iconom Silviu Ionel Ferciug, Parohia Bocșa Română, pr iconom stavrofor dr. Daniel Crecan, Parohia Bocșa Vasiova.
După terminarea slujbei Vecerniei, s-a ținut un frumos cuvânt de învătătura de către pr. protopop Gheorghe Șuveți. În cea de-a doua parte a întâlnirii, pr Ciprian Graure, Parohia Gherteniș a susținut un referat cu tema „Mărturii istorice referitoare la apariția satului românesc și a primelor comunități eclesiale”. Tot în cadrul referatului a luat cuvântul și pr coordonator Petrică Ghimboașă, Parohia Berzovia. În încheiere, cei prezenți au luat parte la o agapă frățească. (Pr. Ștefan Pușchiță)