Deschiderea noului an universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad
1 October 2022În ziua de 3 octombrie se vor desfășura festivitățile de deschidere ale noului an universitar 2022-2023. Cadrele didactice și studenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, de la toate cele forme de studii: licență, master și doctorat, vor participa la aceste manifestări după programul următor: La ora 8.00, în paraclisul universitar din incinta facultății va începe slujba Sfintei Liturghii, împreunată cu cea a Tedeumului, pentru binecuvântarea noului an academic.
De la ora 10.00, conducerea Facultății și studenții se vor reuni în aula magna a facultății (str. Academia Teologică nr.11-13, etaj 1), pentru prezentarea unor îndrumări organizatorice privitoare la responsabilitățile academice ce sunt necesare a fi urmărite, spre buna împlinire a programului de formare teologică și universitară.
De la ora 11.00, festivitățile vor continua în Corpul M al universității (din cartierul Micălaca), unde se va face deschiderea festivă, în prezenta doamnei rector, a membrilor senatului universitar și a invitaților.