Eufonia – „On the road” spre inima auditoriului caransebeșean
24 October 2022Cetatea Caransebeșului va redeveni capitala muzicii clasice printr-un concert extraordinar desfășurat în cadrul celui mai important festival de muzică clasică de cameră din vestul României, Eufonia Festival.
Evenimentul cultural-muzical se va desfășura joi, 27 octombrie, începând cu ora 18, în Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Episcopiei Caransebeșului.
Concertul extraordinar se va intitula „On the Road” și va fi susținut de renumiții artiști: Ștefan Hempel (vioară), Vlad Popescu (vioară), Mladen Somborac (violă), Nika Somborac (violoncel). Intrarea va fi liberă.
Eufonia Festival este născut din dorința organizatorilor de a contribui la dezvoltarea unei dimensiuni cultural-educative a regiunii Banat, dorind includerea muzicii clasice de cameră în circuitul cultural regional. În această perioadă sunetul muzicii clasice se va auzi în Timișoara, Jimbolia, Săcălaz, Șag, Ciacova, Urseni, Moșnița Nouă, Lugoj, Arad, Lipova, Reșița, Caransebeș, Băile-Herculane, Sibiu și Sighetu Marmației.