„Școala Familiei” la Reșița și Caransebeș
8 March 2019O preocupare constantă și necesară în plan misionar a Bisericii noastre o constituie, în ultima perioadă, atenția deosebită îndreptată asupra părinților copiilor, respectiv a categoriei de credincioși cu vârsta între 25 și 50, segment care este destul de puțin prezent în viața liturgică din parohiile noastre.
Avânt în vedere și provocările fără precedent pe care societatea contemporană le ridică părinților copiilor din zilele noastre – lipsa timpului, migrația, dependența de tehnologie, droguri și pornografie, ori alimentația nesănătoasă – tot mai mulți părinți caută soluții pentru rezolvarea și gestionarea eficientă a tuturor acestor crize.
Desigur, Biserica, în lucrarea ei social-misionară, s-a implicat întotdeauna în sprijinirea familiei pe toate planurile, fiind și în prezent puternic implicată în viața socială, atentă la nevoile copiilor și părinților. În acest context, în ultimii ani, la inițiativa unor specialiști din diverse domenii de activitate, a apărut programul național Școala Familiei, un concept educațional modern și prietenos, adresat părinților, viitorilor părinți, dar și tuturor persoanelor implicate în formarea copiilor.
Prezente în mai multe localități din țară, atelierele Școlii Familiei au ajuns și în Episcopia Caransebeșului încă din toamna anului 2017 la Centrul de tineret Moniom. Activitățile dedicate părinților au fost derulate pe parcursul anului 2018 în cadrul proiectului „Împreună pentru copiii noștri” derulat tot de centrul de la Moniom, și au fost reluate în ultima perioadă la Reșița și Caransebeș.
La Reșița, în prezent, se derulează constant ateliere pentru părinții copiilor din centrele sociale ale orașului și, mai nou, în cadrul unui parteneriat cu Școala Gimnazială 5 din municipiu și cu părinții copiilor din această școală. Evenimentul de promovare și lansare a Școlii Familiei la școala mai sus-amintită s-a derulat în cadrul proiectului educațional „Prevenirea și combaterea factorilor de risc în procesul educativ”, coordonat de prof. Simona Lance de la școala reșițeană.
De asemenea, în seara zilei de joi 7 martie 2019, la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș a avut loc un eveniment de promovare a programului „Școala familiei” pentru părinții interesați din municipiul Caransebeș.
Atelierele Școlii Familiei sunt organizate și susținute de către Georgiana Ciucur, de la Centrul de Tineret Moniom – formator în cadrul programului național Școala Familiei – toate activitățile desfășurându-se cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.