Concert de muzică clasică la Centrul Eparhial din Caransebeș
28 October 2022Cel mai important festival de muzică clasică de cameră din vestul României, Eufonia Festival, a sensibilizat iubitorii de acest gen de muzică și la Caransebeș. Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Episcopiei Caransebeșului a devenit în după-amiaza zilei de joi, 27 octombrie, gazda concertului extraordinar intitulat „On the Road”, susținut de renumiții artiști precum Ștefan Hempel (vioară), Vlad Popescu (vioară), Mladen Somborac (violă) și Nika Somborac (violoncel).
Evenimentul cultural-muzical s-a desfășurat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și a adus în sufletul clericilor, a oamenilor de cultură și a întregului auditoriu prezent, adevărate sentimente și emoții de iubire, pace și frumos.
„Prin astfel de evenimente cultural-artistice Episcopia noastră și Biserica la modul general, își consolidează valoarea și funcția culturală în societate. Aceasta pentru că există o legătură strânsă între cult și cultură, între sentimentul pe care îl oferă muzica și sentimentul religios. Cred că un verset din psalmul 151 al psalmistului David este edificator în acest sens: «Mâinile mele au făcut harpă și degetele mele au alcătuit o psaltire». Așadar, prin legarea muzicii de cult, de cultură și religiozitate nu facem altceva decât să arătăm că revelația lui Dumnezeu, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, se face nu doar prin emoții care sunt pasagere, ci prin sentimente consolidate, transmise prin muzică în cult, dar și în cultură”, a afirmat părintele arhimandrit Casian Rușeți, consilier cultural al Episcopiei Caransbeeșului.
Din programul muzical au făcut parte următoarele opere: Ludwic van Beethoven – Trio de coarde op. 9 nr. 1 în sol major (Adagio-Allegro con brio); Ernő Dohnányi – Serenadă pentru trio de coarde, op. 10 în do major (Marcia-Allegro, Romanza-Adagio non troppo, Scherzo-Vivace, Tema con variazioni-Andante con moto, Rondo); Felix Mendelssohn Bartholdy – Cvartetul de coarde nr. 6, op. 80 în fa minor (Allegro vivace assai, Allegro assai, Adagio și Finale: Allegro Molto).
Eufonia Festival este născut din dorința organizatorilor de a contribui la dezvoltarea unei dimensiuni cultural-educative a regiunii Banat, dorind includerea muzicii clasice de cameră în circuitul cultural regional. În această perioadă sunetul muzicii clasice se va auzi în Timișoara, Jimbolia, Săcălaz, Șag, Ciacova, Urseni, Moșnița Nouă, Lugoj, Arad, Lipova, Reșița, Caransebeș, Băile-Herculane, Sibiu și Sighetu Marmației.