Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Reșița, 150 de ani de la zidire
4 November 2022Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, marți, 1 noiembrie 2022, Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Reșița, a demarat o serie de evenimente cultural-religioase pentru a marca, așa cum se cuvine, cei 150 de ani de la zidirea bisericii parohiale, 1872-2022.
Astfel, pe 1 noiembrie, ora 17, periplul evenimentelor a început cu un dialog cultural la care au participat părintele Alin Muntean de la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Anina alături de domnul Cristian Liviu Mosoroceanu din Anina. Cei doi invitați au prezentat fiecare câteva repere ale legăturilor cultural-religioase dar și industriale dintre cele două localități din perioada celor 150 de ani.
Evenimente cultural-religioase au continuat și în zilele care urmează astfel: miercuri, 2 noiembrie, ora 17, a avut loc lansarea cărții „Portrete de preoți și teologi bocșeni, de ieri și de azi” în prezența autorilor Gabriela Șerban – director al Biblioteci „Tata Oancea” din Bocșa și pr. Valentin Costea de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Bocșa. Joi, 03 noiembrie, începând cu ora 17, în biserica parohiei noastre, a purtat un dialog cultural domnul Erwin Josef Țigla – președintele Forumului Democrat German și domnul Gheorghe Jurma – editor, jurnalist, om de cultură al Banatului Montan.
Vineri, 4 noiembrie, începând cu ora 17, va avea loc lansarea volumului monografic „Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Reșița” a domnului profesor Dan Obersterescu. Lansarea volumului va avea loc în prezența Preasfințitului Părinte Lucian – Episcopul Caransebeșului, dar și a altor invitați de seamă.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian – Episcopul Caransebeșului, luni, 7 noiembrie, în ajunul hramului bisericii noastre, va fi adusă în mijlocul credincioșilor, spre închinare, icoana făcătoare de minuni de la Parohia Măru, începând cu ora 16.45, după care se va săvârși slujba Privegherii (Vecernie, Litie și Utrenie) de către P. Cuv. Arhim. Casian Rușeț – consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, P. On. Prot. Gheorghe Șuveți și un sobor de preoți.
Toate aceste evenimente vor culmina cu ziua de 8 noiembrie, sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, ocrotitorii parohiei noastre. În această zi Preasfințitul Părinte Lucian – Episcopul Caransebeșului vă săvârși Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi. (Pr. Cristian Manole)