Ședință de lucru a Consiliului Eparhial la Caransebeș
14 November 2022La Centrul Eparhial din Caransebeș s-a desfășurat luni, 14 noiembrie, ședința de lucru a Consiliului Eparhial al Episcopiei Caransebeșului, prezidată de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.
De pe ordinea de zi amintim cele mai importante temeiuri ce au fost dezbătute. S-a discutat despre intensificarea misiunii în parohiile vulnerabile, cele vacante și izolate. De asemenea, s-a aprobat calendarul activităților cultural-artistice și bugetarea acestora. O atenție deosebită a fost acordată achiziționării de panouri fotovoltaice la Centrul Eparhial și stadiul de implementare al proiectelor cu finanțare europeană.
La Sectorul Social-Misionar și Departamentul de activități cu tineretul s-a prezentat bilanțul activităților sociale desfășurate de către Episcopia Caransebeșului în 2022, precum și concluziile alături de propunerile aferente, în urma desfășurării Congresului Național „Hristos împărtășit copiilor”, organizat la Caraiman în perioada 4-7 octombrie 2022.
Un alt temei informativ a privit implementarea la nivel eparhial a programului „Împreună pentru copiii noștri”, derulat sub forma unor tabere în parohii: „Tabăra din Inima Satului” (TDIS) în parohiile rurale și „Tabăra din Inima Familiei” (TDIF) în parohiile urbane.
Totodată a fost pusă în discuție și organizarea campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae” în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie 2022.