„Te binecuvântez, Românie!”
16 November 2022În Ajunul Zilei Naționale a României, la praznicul Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, Episcopia Caransebeșului, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș, cu sprijinul domnului Adrian Dumbravă, managerul Spitalului Municipal din Caransebeș, organizează spectacolul intitulat „Te binecuvântez, Românie”.
Spectacolul va fi susținut, începând cu ora 18, în sala de spectacole a Casei de Cultură din Caransebeș, de Corala Contrast, avându-i ca soliști pe Andreea Voica, Răzvan Rădos și Mihai Prelipcian. Printre invitați, se numără actrița Paula Maria Frunzetti, Deian Galetin (acordeon), Alexandru Cena (pian), Grigore Teodorescu (percuție), Andrei Candrianu (trompetă) și Cristian Duță (vioară). Concertul dedicat zilei de 1 Decembrie va fi sub bagheta dirijorială a lui Vasile Bădescu și Răzvan Rădos.
Evenimentul este organizat cu binecuvântarea și participarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Intrarea va fi liberă și sunt invitați toți cei care doresc să serbeze Ziua Națională a României în armonii muzicale patriotice de excepție.