Programul „Tabăra din inima satului” în Episcopia Caransebeșului
9 March 2019Programul socio-educațional adresat copiilor din parohiile rurale ale Episcopiei Caransebeșului – „Tabăra din inima satului” – a ajuns într-o nouă etapă și anume aceea a înscrierii copiilor beneficiari, dar și a voluntarilor care vor sprijini implementarea taberelor care se vor organiza în vara acestui an în 13 localități rurale ale eparhiei.
Primele etape ale celui mai amplu program misionar și de voluntariat derulat în acest an în Caraș-Severin au constat în formarea unui număr de 30 de formatori și animatori tabără, în perioada 3-8 februarie la Marga, urmată de înscrierea și selecția localităților rurale care doresc implementarea programului TDIS. De asemenea, în această perioadă, a fost conceput și editat Ghidul TDIS – un instrument care prezintă pe larg scopul și obiectivele programului, conceptul de tabără propus, precum și descrierea principalelor activități și a echipei de formatori și voluntari care le vor implementa. Ghidul conține, de asemenea, imagini și mărturii ale participanților la sesiunea de formare de la Marga, precum și responsabilitățile tuturor partenerilor implicați în organizarea taberelor.
În urma solicitărilor venite din partea comunităților rurale din Caraș-Severin și a discuțiilor purtate cu actorii locali implicați (primării, școli și parohii), au fost stabilite localitățile și perioadele în care se vor organizate taberele TDIS. Așadar, programul de tabere din vara acestui an este următorul: Bozovici 18-21 Iunie, Răcășdia 18-22 Iunie, Marga 1-5 Iulie, Poiana Buchin 1-6 Iulie, Iablanița 2-5 Iulie, Verendin 9-12 Iulie, Măureni 15-19 Iulie, Iaz 22-26 Iulie, Eftimie Murgu 26-29 Iulie, Poiana Mărului (beneficiari din comuna Zăvoi) 7-9 August, Forotic 21-24 August, Moniom 23-26 August, Berliște (cu satele Milcoveni, Rusova Nouă și Rusova Veche) 29 August-2 Septembrie. În această perioadă, conform graficului proiectului, sunt în curs de semnare protocoalele de colaborare dintre organizatori și primăriile, școlile și parohiile din comunitățile mai sus-amintite.
Cadrele didactice, tinerii sau alte persoane interesate care doresc să activeze ca și voluntari în aceste tabere se pot înscrie prin completarea unui formular online, până în data de 15 martie 2019. Din rândul absolvenților formării de la Marga se vor alege directorii de tabără și coordonatorii atelierelor TDIS, iar cei care nu au absolvit programul de formare vor putea, de asemenea, să participe ca voluntari la implementarea activităților din tabere. Atelierele propuse de conceptul TDIS sunt următoarele: dezvoltare personală, comunicare și lucru în echipă, educație pentru viață, formare duhovnicească, ateliere artistice, jocuri, concursuri și seri tematice. Formularul online poate fi obținut prin contactarea organizatorilor, la numărul de telefon: 0734.77.34.77 sau pe paginile de facebook: ATOR Banatul de Munte și Centrul Moniom. Toți formatorii, animatorii și voluntarii selectați vor participa, pe parcursul lunii mai la mai multe stagii de formare și întâlniri de lucru, care vor avea loc în mai multe zone ale eparhiei.
De asemenea, până la finalul lunii martie, copiii din comunitățile amintite mai sus au posibilitatea să se înscrie la taberele organizate în satele lor, procesul de înscriere fiind coordonat de preoții parohi și profesorii din aceste localități. Participarea este gratuită pentru toți copiii care doresc să se înscrie, organizatorii punând la dispoziția participanților, pe lângă programul de tabără și un kit al taberei, compus din: tricou personalizat, mapă, broșură, pix și ecuson cu însemnele programului TDIS.
Programul TDIS este organizat de către Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Caraș-Severin și cu sprijinul ATOR Banatul de Munte și al Centrului de Tineret Moniom, în perioada februarie – decembrie 2019, înscriindu-se în contextul manifestărilor dedicate Anului omagial al satului românesc în Patriarhia Română. Despre importanța acestui program dedicat satului românesc, Preafințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, afirmă, în cuvântul de binecuvântare al Ghidului TDIS, următoarele: ”Am primit cu bucurie această inițiativă a tinerilor noștri, care este o pildă pentru generațiile în vârstă, prin care suntem invitați să nu ne mulțumim cu deplângerea statutului pe care satul românesc îl are în societatea contemporană, ci să ne implicăm în revitalizarea valorilor și resurselor satului bănățean, ce ni le poate oferi atât nouă, cât mai ales generațiilor următoare”.