Ședința lunară a preoților din Cercul pastoral-misionar Valea Bistrei
22 November 2022Luni, 21 noiembrie, la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, preoții Cercului pastoral-misionar Valea Bistrei, s-au întrunit la Parohia Ferdinand din Oțelu Roșu.
Întâlnirea a debutat cu rostirea rugăciunilor de seară. Apoi, părintele Liciniu-Gheorghe Oltean de la Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena – Oțelu Roșu, a susținut referatul intitulat ,,Sfântul Paisie de la Neamţ (1722-1794)”. Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, cunoscut și sub numele de Paisie Velicicovski, a fost, în secolul al XVIII-lea, îndrumător al vieții monahale din Moldova și înnoitor al monahismului ortodox prin redescoperirea scrierilor patristice și publicarea Filocaliei. Este prăznuit în calendarul ortodox în data de 15 noiembrie. Pentru sfințenia vieții sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamț este cunoscut în toate țările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peșterilor din Kiev și de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei.
La finalul întâlnirii părintele Ioan Negrei de la parohia Cireșa, coordonatorul cercului, a adus la cunoștința preoților diverse aspecte organizatorice ce trebuiesc avute în vedere la viitoarele întruniri. (Pr. Romulus Frîncu)