Înainte prăznuire a Sfântului Apostol Andrei, în cadrul Cercului Pastoral Bocșa
1 December 2022Pe data de 28.11.2022, Cercul Pastoral Bocșa a avut bucuria comuniunii frățești prin rugăciune la Parohia Șoșdea, condusă cu vrednicie de către parohul ei, preotul Sorin Belu. La sugestia coordonatorului de cerc pastoral s-a luat decizia slujirii de acatist a Sfântului Apostol Andrei, praznic care se apropie cu pași foarte repezi. Soborul slujitorilor a fost constituit din următorii preoți: Valentin Costea, Petru Vintilescu și Daniel Crecan, iar ceilalți frați clerici au contribuit slujirii prin frumoasa cântare la strană.
Dat fiind faptul că, Biserica Ortodoxă Română prin hotărârea Sfântului Sinod a decretat anul 2022, ca fiind: „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”, tema cuvântului de învățătură s-a conturat tocmai pe aceste aspecte. Predica a fost susținută de către preotul Daniel Crecan, parohul Vasiovei. Ne-am bucurat și de prezența în fapt de seara a credincioșilor din Parohia Șoșdea și ne-am întors la casele noastre cu folos duhovnicesc și isihie în suflete.
Toate cele consemnate s-au desfășurat cu binecuvântarea ierahului nostru Lucian, Episcopul Caransebeșului și s-au realizat spre slava lui Dumnezeu cel mărit în Sfânta Treime. Amin! (Pr. Daniel Crecan)