Boboteaza la Moldova Nouă
7 January 2023Praznicul Botezului Domnului a fost prilej de mare bucurie și binecuvântare pentru credincioșii din orașul Moldova Nouă. Slujba de Sfințire a Aghiasmei Mari a fost oficiată de către părintele paroh Ion Nedelcu, în pridvorul bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului, în prezența unui număr mare de credincioși.
În cuvântul de învățătură părintele a precizat: „În cinstea Botezului Domnului a fost rânduită o sfinţire deosebită a apei. Una din rugăciunile atât de emoţionante de la această slujbă exprimă ideea de înnoire şi refacere a lumii, de împăcare a «celor de sus» cu «cele de jos»:, Astăzi, cele de sus cu cele de jos împreună prăznuiesc, şi cele de jos împreună cu cele de sus vorbesc. Astăzi, păcatele oamenilor se curăţesc în apele Iordanului. Astăzi, raiul s-a deschis oamenilor. Astăzi, toată făptura se adapă cu curgeri tainice. Astăzi, Stăpânul merge la Botez, ca să ridice firea omenească la înălţime. Astăzi, împărăţia cerurilor am dobândit. Astăzi, pământul şi marea s-au împărtăşit de bucuria lumii şi lumea de veselie s-a umplut. Astăzi, întunericul lumii se risipeşte cu arătarea Dumnezeului nostru”.
A urmat apoi o procesiune la Dunăre și au fost aruncate după tradiție trei cruci în apele reci ale Dunării. Crucile au fost recuperate de către trei tineri din oraș: Hideg Nicușor, Popa Marcel și Rus Alexandru.
Au trecut două mii de ani de la slăvită zi a Botezului Domnului. Dar măreţia praznicului a rămas aceeaşi. Credincioşii se îngrijesc cu atenţie deosebită ca să aducă Aghiasmă Mare de la sfânta slujbă din biserică şi s-o păstreze în casele lor. Cei care gustă cu credinţă din ea mult folos sufletesc vor dobândi. (Pr. Ion Nedelcu)