10 sate și 3 orașe vor găzdui tabere în Episcopia Caransebeșului în anul 2023
5 April 2023În cadrul proiectului eparhial „Împreună pentru copiii noștri”, în acest an vor fi organizate 13 tabere educaționale în comunitate, în 10 localități rurale și 3 orașe din Eparhia Banatului de Munte.
Aflat în al cincilea an de desfășurare, cel mai cunoscut program de tabere pentru copii și tineri din județul Caraș-Severin, își propune și în acest an să oferte contexte de învățare și socializare pentru participanți cu vârste între 6 și 18 ani din aproximativ 30 de comunități din Episcopia Caransebeșului.
Taberele se vor avea loc în perioada 22 iunie – 9 septembrie 2023 și vor fi organizate de către Departamentul de Tineret al eparhiei, alături de membrii și voluntarii Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, în parteneriat cu parohiile, școlile și autoritățile publice locale din orașele și comunele implicate.
La fel ca în ceilalți ani, taberele din mediul rural se vor derula sub numele de Tabăra din Inima Satului, iar cele din orașe sub numele de Tabăra din Inima Familiei.
Cele 10 tabere de tipul TDIS vor fi organizate după următorul program: 22-26 iunie – TDIS Zăvoi, 28 iunie – 2 iulie – TIDS Moniom, 1-5 august – TDIS Topleț, 2-6 august – TDIS Teregova, 3-7 august – TDIS Șopotu Nou, 9-13 august – TDIS Măureni, 17-21 august – TDIS Valea Bolvașnița, 18-22 august – TDIS Băuțar, 22-26 august – TDIS Berliște și 23-27 august – TDIS Marga.
Cele 3 orașe din eparhie care vor găzdui tabere de tipul TDIF sunt: Moldova Nouă, în perioada 29 iunie – 3 iulie, Oravița, în perioada 16-20 august, și Caransebeș, în perioada 5-9 septembrie.
Taberele, toate cu durata a câte cinci zile, vor propune copiilor participanți activități specifice de învățare în context non-formal, activități catehetice, jocuri și concursuri, seri tematice, precum și ateliere pentru părinți. Toate acestea se vor desfășura cu ajutorul unei echipe formată din aproximativ 80 de voluntari, în cea mai mare parte tineri de la ATOR Banatul de Munte.
În această perioadă, în comunitățile partenere implicate în proiect are loc înscrierea copiilor și a tinerilor, care vor beneficiar gratuit de aceste tabere. Referitor la criteriile de selecție, părintele Mihai Ciucur, coordonatorul proiectului a precizat: „Selecția copiilor participanți este în sarcina partenerilor noștri locali, respectiv parohiile și școlile implicate în proiect, iar numărul de participanți și criteriile de selecție sunt stabilite în funcție de prioritățile fiecărei comunități în parte. În unele comunități au prioritate copiii cu rezultate școlare foarte bune, în altele se are în vedere criteriul de vârstă al participanților, iar în altele criteriile de ordin social. Așadar, profilul și componența grupului țintă la nivel local sunt stabilite exclusiv de către școlile și parohiile partenere, urmând ca, în funcție de numărul de copii, vârstele acestora, precum și de specificul grupului țintă, noi să delegăm echipele de voluntari care se vor deplasa în comunități pe perioada desfășurării taberelor”.
Copiii și tinerii care doresc să se înscrie la aceste tabere sunt rugați să ia legătura cu preoții și profesorii din localitățile organizatoare, cu precizarea că perioada de înscriere se va încheia vineri, 7 aprilie, urmând ca luni, 10 aprilie să fie comunicat numărul de copii participanți la fiecare tabără în parte.
Organizat cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, programul de tabere, cunoscut sub numele de TDIS, a prilejuit organizarea unui număr de 45 de tabere în comunitate, în perioada 2019-2022, la care au luat parte peste 1.700 de copii din județul Caraș-Severin.