Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel în Episcopia Caransebeșului
30 June 2023Ca în fiecare an, la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, biserica din Micro III al cartierului Lunca Bârzavei din Reșița îşi prăznuieşte patronii spirituali prin slujire şi rugăciune. Cu acest prilej Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, în prezența autorităților locale și a unui număr mare de credincioși, veniți din toate parohiile „Cetății de foc” a Reșiței. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La final, ierarhul a sfințit prinoasele aduse la această sărbătoare.
„Cu bucurie duhovnicească am slujit în reședința județului Caraș-Severin, rugându-ne nu numai alături de credincioșii acestei parohii, ci astăzi au venit credincioși din toată Reșița și chiar din satele învecinate. Îi felicităm pe cei care poartă numele Sfinților Apostoli Petru și Pavel și Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos să ne ajute să călcăm pe urmele lor, căci ei au călcat pe urmele Domnului. De asemenea, îi rugăm pe Sfinții Apostoli să fie mijlocitori înaintea Tronului Preasfintei Treimi și să ne ajute ca și noi să rămânem mărturisitori, apărători și propovăduitori ai evangheliei. Să-L propovăduim și noi prin cuvânt și faptă și să spunem cu Apostolul Pavel: «toate le pot întru Hristos, Cel Care mă întărește»”, a subliniat Preasfințitul Lucian.
Construită şi pictată între anii 1995-2002, sub conducerea părintelui Petru Berbentia, biserica este primul locaş ortodox ridicat în cartierul Lunca Bârzavei, din municipiul Resiţa, localitatea de reşedinţă a judeţului Caraş-Severin
După Sfânta Liturghie Părintele Episcop Lucian a săvârșit în Biserica „Schimbarea la Față” o panihidă pentru renumitul taragotist bănățean Petrică Vița, recent trecut la cele veșnice.
Schitul Bogâltin
Și așezământul monahal, ce se află în preajma munţilor Cornerevei, și-a cinstit ocrotitorii, joi, 29 iunie. Cu prilejul hramului, din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, alături de un sobor de preoți și diaconi, în pridvorul așezământului. Numeroși credincioși au luat parte la această sărbătoare și foarte mulți dintre ei s-a împărtășit cu Sfintele Taine.
Schitul Bogâltin a luat fiinţă din dorinţa credincioşilor de a avea un locaş monahal în preajma munţilor Cornerevei, unde călugării să se roage neîncetat pentru lume. Piatra de temelie a bisericii s-a pus în anul 1949, construcţia schitului fiind dirijată şi executată de ctitorul Ioan Rădulescu, cu sprijinul credincioşilor din Bogâltin, Cornereva şi de pe valea Almăjului.