Întrunirea cercului pastoral-misionar Valea Bistrei
9 August 2023Marți, 8 august, a avut loc în parohia Măgura din Protopopiatul Caransebeș, ședința lunară de lucru a preoților Cercului pastoral-misionar Valea Bistrei, aflați sub coordonarea părintelui Ioan Negrei din Parohia Cireșa.
Întâlnirea a început cu săvârșirea Acatistului Adormirii Maicii Domnului. Din soborul de preoți au făcut parte părintele paroh Petru-Tită Stanciu, Părintele Claudiu-Ioan Velici de la Parohia Ohaba Bistra Oțelu Roșu și părintele Nicolae-Pavel Negrei de la parohia Măru.
A urmat părintele paroh Petru-Tită Stanciu, care a prezentat un referat legat de tematica-cadru a „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)” în Patriarhia Română: „Compozitori de seamă din Eparhia Caransebeșului: Profesorul GHEORGHE DOBREANU (1911-2001)”.
Profesorul de muzică, compozitorul, dirijorul și culegătorul de folclor Gheorghe Dobreanu a condus corul Catedralei episcopale “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș timp de 21 de ani (1975-1996), însuflețindu-i mereu pe membrii acestuia cu îndemnul? “Voi cei care cântați în corul bisericesc, aveți marele privilegiu că vă puteți ruga cântând!” Compozitorul Gheorghe Dobreanu a preluat și armonizat pentru coruri de voci egale și coruri mixte peste 30 de piese muzicale religioase, pricesne și colinde.
La finalul întâlnirii responsabilul Arhivei Diecezane, Andrei Trăilescu, arhivar la Episcopia Caransebeșului, a prezentat succint modalitatea efectuării inventarierii și arhivării documentelor administrative dintr-o parohie. Acesta a răspuns tuturor întrebărilor formulate de preoți.
Slujitorii din Eparhia Banatului Montan sunt împărțiți în 10 cercuri pastoral-misionare, pe care Preasfințitul Lucian le vizitează pe parcursul anului. (Pr. Romulus Frîncu)