Binecuvântarea lucrărilor de la biserica Parohiei Ciclova Montană
14 August 2023În urmă cu 240 de ani, în data de 13 august, a fost pentru prima dată sfințită biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din Parohia Ciclova Montană, Protopopiatul Moldova-Nouă. Târnosirea sfântului locaș a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului în 2013. Anul acesta, în duminica a 10 după Rusalii, la 240 de ani de la ridicarea bisericii și la 10 ani de la târnosirea ei, Părintele Episcop Lucian a fost prezent în mijlocul credincioșilor din această parohie pentru a se ruga alături de comunitatea euharistică de aici, a marca momentul istoric, dar și a anticipa hramul bisericii.
Părintele Episcop a binecuvântat lucrările ce au fost efectuate la exteriorul sfântului locaș în ultima perioadă și a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Au participat la momentul de rugăciune credincioși din această parohie, dar și din parohiile vecine, printre care copii și tineri îmbrăcați în costume populare. Fiind și postul Adormirii Maicii Domnului, mulți s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
Pentru misiunea ce o desfășoară în Parohia Ciclova Montană, părintele paroh Ion Marius Ciublea a fost hirotesit iconom-stavrofor. De asemenea, credincioșilor ce s-au implicat în lucrările de amenajare și înfrumusețare a bisericii, Preasfințitul Părinte Lucian le-a acordat diplome de recunoștință.
„Îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru faptul că am reușit să venim aici la Ciclova Montană după 10 ani de la târnosirea bisericii și am reușit împreună cu fiii satului și cu toți credincioșii prezenți să aniversăm cei 240 de ani de la prima sfințire și să-i pomenim pe moșii și strămoșii noștri, toți cei care își dorm somnul de veci în jurul acestui sfânt locaș. Bucuria a fost foarte mare pentru noi, deoarece i-am văzut pe credincioșii de aici foarte deschiși, disponibil și bucuroși, atât dimineață când ne-au întâmpinat, cât și la finalul slujbei când ne-am luat rămas bun. Îl rugăm pe Mântuitorul să ne întărească ca pe mai departe să propovăduim cuvântul adevărului în toate cetățile și satele din Episcopia noastră și să nu uităm îndemnul din evanghelia de astăzi. Să ne înarmăm în fiecare zi cu rugăciunea și cu postul, pentru că păcatele, patimile, fărădelegile, răutățile, pot fi îndepărtate de la noi doar prin post și rugăciune”, a subliniat Preasfințitul Lucian.
În cadrul Sfintei Liturghii ierarhul a hirotonit întru preot pe părintele diacon Florin Ioan Falcă pentru Parohia Forotic din Protopopiatul Moldova-Nouă, iar la final l-a hirotesit și duhovnic.
Biserica din Ciclova Montană a fost construită în anul 1783, din cărămidă şi piatră, având iconostasul din lemn. Sfântul locaș a fost pictat de Dimitrie Turcu în anul 1845 și repictat de acelaşi pictor în anul 1866. Pictura a fost executată din nou de Filip Matei în anul 1892 și refăcută de Nicolae Popovici în anul 1937. Ultima restaurare a picturii a fost efectuată de Mihai Bofanu între anii 1998-2000.
Prima sfințire a bisericii din Ciclova Montană a fost săvârșită de către episcopul Vârșețului Vichentie Popovici, în anul 1783, 13 august.
Ultima vizită pe care a făcut-o Preasfințitul Părinte Episcop Lucian la Ciclova Montană a fost în 10 noiembrie, 2013, când a târnosit sfântul locaș.