Bucurie duhovnicească și emoția întâlnirii cu Maica Domnului și cu Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, în Valea Almăjului
2 October 2023Luni, în a doua zi a lui Brumărel, credincioșii almăjeni s-au adunat cu mic, cu mare, pe dealul ce străjuiește Valea Almăjului, din mijlocul acesteia, unde este amplasată Mănăstirea Țara Almăjului, care și-a deschis porțile pentru a primi două odoare sfinte, și anume icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Mănăstirea Călugăra și moaștele Sf. Ap. și Evanghelist Luca de la Mănăstirea Kosijerevo, Muntenegru.
După ce ieri aceste sfinte odoare au fost prezente la hramul Mănăstirii Călugăra, luni, 2 octombrie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, au fost aduse spre venerare în Țara Almăjului. La poarta mănăstirii au fost întâmpinate, în sunetul clopotelor și cu ochii plini de lacrimi, vădiți de emoție duhovnicească și de încărcătura momentului, de către viețuitorii acesteia și de către mulțime de credincioși, adunați aici încă de la orele dimineții.
După ce sfintele moaște și icoana Maicii Domnului au fost duse în saloanele bătrânilor, îngrijiți în acest așezământ ce aparține Bisericii, și care nu se pot deplasa, ele au fost depuse în biserica mănăstirii, unde credincioșii almăjeni, dar și din alte părți ale Banatului și ale țării, s-au închinat, fiind vizibilă intensitatea trăirii duhovnicești și a întâlnirii cu un apostol al Mântuitorului, dar și cu Maica Domnului. Chiar dacă a fost o zi obișnuită de lucru, peste o mie de credincioși au venit să se închine și să ceară milostivire în rugăciunea spre Dumnezeu, ale cele două persoane sfinte: Maica Domnului, cea aleasă, care l-a născut trupește pe Mântuitorul și Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, care a scris despre viața Domnului, redând în detaliu înnomenirea Lui Dumnezeu.
Părintele consilier administrativ-bisericesc, Alin Câmpean, a transmis binecuvântarea Părintelui Episcop Lucian, și a vorbit despre înfrățirea existentă din 2015 între mănăstirile Călugăra și Kosijerevo, precum și despre minunile icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Călugăra. Din partea delegației sârbe a luat cuvântul, părintele protoiereu Velimir Jovovic din Niksic, care a transmis un salut din partea Preasfințitului Metodie, Episcop de Budimlja-Niksic si din partea Înaltpreasfințitului Ioanichie, Mitropolitul Muntenegrului. La final, părintele Teofil Zamela a mulțumit delegației pentru această mare binecuvântare și bucurie duhovnicească făcută Țării Almăjului, obștii monahale și bătrânilor îngrijiți în această mănăstire.
În timpul cât sfintele odoare au rămas în biserică, au fost citite acatistele Acoperământului Maicii Domnului, al Sf. Ap. și Ev. Luca, al Maicii Domnului grabnic Ajutătoare, Paraclisul Maicii Domnului, Canonul Sf. Apostol și Ev. Luca.
Însoțiți de același fior sfânt, în după masa aceleași zile, odoarele sfinte au fost conduse în dangăt de clopote până în fața mănăstirii, nădăjduind cu toții la o altă întâlnire plină de bucurie, cu cele două persoane sfinte, aici pe pământ, dar mai ales Acasă, în veșnicia Lui Dumnezeu.