Tineri și vârstnici, uniți în rugăciune în Parohia Feneș
15 October 2023Vineri, 13 octombrie, în biserica Parohiei Feneș, tineri și vârstnici s-au reunit la slujba Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, săvârșită de un sobor de preoți, alături de un grup de tineri de la ATOR Banatul de Munte.
Activitatea desfășurată se încadrează în programul eparhial de rugăciune ,,Maica Vieții – Maica vârstnicilor” derulat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, de către Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului alături de Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte în Anul omagial al pastorației vârstnicilor.
Momentul de rugăciune a debutat la Parohia Feneș cu slujirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva de către un sobor format din șașe preoți – părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial la Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, părintele paroh Ioan Ponoran, părintele Alexandru Mihăescu, părintele Nicolae Lupulescu, părintele Ion Vela și părintele Ioan Smultea.
Credincioșii prezenți și tinerii atoriști au petrecut împreună momente de bucurie, rugându-se și cântând într-un singur glas Sfintei Cuvioase Parascheva. La finalul săvârșirii slujbei Acatistului, părintele inspector Mihai Ciucur a ținut un cuvânt plin de nădejde pentru cei prezenți, iar tinerii atoriști au înmânat persoanelor vârstnice prezente Biblii, ca dar din partea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
„Această misiune frumoasă a paraclisului Maicii Domnului este un medicament pentru suflet. Aici mă regăsesc mereu, mă rog Maicii Domnului pentru că știu că ea a fost alături de mine și m-a ajutat în cele mai grele momente ale vieții mele. Biserica pentru mine este acasă. Nu pot să îmi imaginez nimic mai frumos decât să ne rugăm împreună Maicii Domului”, a mărturisit tânăra Teodora Brie.
„A fost un timp cu folos pe care l-am petrecut împreună și ne bucurăm că Maica Domnului și Sfânta Cuvioasă Parascheva ne-au ajutat să fim în acest loc binecuvântat de Dumnezeu, rugându-ne alături de alți credincioși. A fost o bucurie să fiu prezentă din nou, la Paraclisul Maicii Domnului, de această dată desfășurat în Parohia Feneș. Pe lângă cântările închinate Maicii Domnului, am avut-o alături de noi și pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, înălțându-i cântări cu ocazia prăznuirii ei. Deși anotimpul în care ne aflăm este unul mai răcoros, sunt sigură ca sufletul fiecăruia a fost umplut de căldură și bucurie, iar Cuvioasa Parascheva s-a bucurat să ne aibă alături de ea în ajunul praznicului închinat ei.”, a mărturisit tânăra Anastasia Chereș.
Seara duhovnicească de la Feneș s-a încheiat cu agapa oferită cu generozitate de către parohia gazdă, la care au luat parte toți preoții și tinerii prezenți.
Programul eparhial „Maica Vieții – Maica tuturor vârstelor” vă propune o nouă întâlnire, cea de-a unsprezecea, în parohia Fârliug din Protopopiatul Reșița, care va reuni tineri și vârstnici din Cercul pastoral-misionar Reșița Nord, vineri 27 octombrie, 2023.