Întâlnire pastoral-misionară în Protopopiatul Băile Herculane
17 April 2019Cu binecuvâtarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian și prin prezența părintelui protopop Iosif Frenț, luni, 15 aprilie 2019, preoții aparținători Cercului pastoral-misionar Valea-Almăjului s-au reunit în Parohia Prigor din Protopopiatul Băile Herculane. Întâlnirea a debutat prin slujirea Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfințite, de către părintele Dragoș Vasile de la Parohia Lăpușnicu Mare și părintele Horia Stoichescu de la Parohia Lăpușnicel. La finalul Liturghiei, preoții au oficiat și o slujbă de pomenire pentru preoții, învățătorii și profesorii mutați la Domnul. Aceste slujbe au urmate de două referate susținute de părintele Cătălin Cojocaru, preot al parohiei Putna și părintele Mihail Călin preot al parohiei Șopotu Nou.
În referatul susținut, părintele Cătălin Cojocaru a vorbit despre „Biserica şi educaţia: nume de preoţi, învăţători şi dascăli vrednici ai Văii Almăjului”. În referat părintele Cătălin a subliniat importanța conlucrării slujitorilor Bisericii, împreună cu profesorii școlilor în vederea bunei educații și dezvoltării armonioase a copiilor. Tot în acest referat a amintit de rodnica activitate a învățătorului și profesorului Ilie Rusmir din Borlovenii Vechi și preotul Vasile Popovici din Pataș.
Al doilea referat susținut de părintele Mihail Călin a avut ca temă: „Episcopul Mitrofan al Buzăului, iscusit tipograf al Ţării Româneşti”. În lucrare, părintele referent a scos în evidență lucrarea episcopului Mitrofan, de tipograf și traducător de cărți bisericești. Ierarhul Mitrofan a supravegheat și tipărit „Biblia de la București” în anul 1688, „Pravoslavnica mărturisire” în anul 1691, cele 12 Mineie in anul 1698 și multe alte cărți spre folosul slujitorilor și credincioșilor bisericii dreptmăritoare.
La finalul întâlnirii, părintele protopop Iosif Frenț a săvârșit slujba de binecuvântare a Centrului de tineret din Prigor, mulțumind la final părintelui gazdă și tuturor celor prezenți. (Claudiu Românu)