Paraclisul școlar „Buna Vestire” și „Sf. Ierarh Nicolae”, al Liceului Teoretic „Eftimie Murgu” Bozovici, și-a sărbătorit hramul cu anticipație
6 December 2023În data de 5 decembrie, paraclisul școlar cu hramurile „Bunavestire” și „Sf. Ierarh Nicolae” din incinta Liceului „Eftimie Murgu” Bozovici, și-a sărbătorit cu anticipație ocrotitorul spiritual, prin săvârșirea Sf. Liturghii, de către P.Cuv. Părinte Teofil Zamela, fost cadru didactic al acestei instituții de învățământ.
La Sfânta Liturghie, au luat parte cadre didactice și elevi ai școlii. Răspunsurile liturgice au fost date de către prof. Dănilă Oberșterescu, profesor de istorie și de către un grup de elevi. La finalul Sf. Liturghii, au fost binecuvântate prinoasele, aduse întru cinstea Sf. Ierarh Nicolae, dar si spre pomenirea tuturor cadrelor didactice și a elevilor, trecuți la Domnul.
Paraclisul Liceului Teoretic „Eftimie Murgu” Bozovici, a fost amenajat la subsolul clădirii, în anul 2009, prin contribuția conducerii școlii din acea vreme, a dascălilor și a profesorului de religie de atunci, Petrică Zamela. El a fost târnosit în 27 martie 2010, de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, fiind hirotonit pe seama acestui paraclis, diaconul prof. Petrică Zamela. După ample lucrări de reamenajare și renovare, paraclisul a fost resfințit de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în data de 3 mai 2023, primind și al doilea hram, Sf. Ierarh Nicolae.
Paraclisul deservește nevoile spirituale ale cadrelor didactice și ale elevilor școlii, fiind deschis în permanență în timpul programului școlar. În fiecare dimineață, de la ora 7:40 are loc rugăciunea de dimineață, în pauza mare acatistul zilei, iar odată pe săptămână Sf. Liturghie.