Primele reuniuni ale voluntarilor Taberei din Inima Satului au avut loc la Reșița și Caransebeș
9 March 2024Timp de două zile, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului a organizat primele reuniuni și întâlniri de pregătire a celor aproximativ 130 de voluntari înscriși la programele educaționale „Tabăra din Inima Satului”, respectiv „Tabăra din Inima Familiei” 2024.
Prima reuniune a tinerilor a avut loc vineri, 8 martie, la demisolul Bisericii „Schimbarea la Față” din cartierul Govândari al municipiului Reșița. La această primă întâlnire au participat 76 de tineri elevi și studenți, din mai multe zone ale județului Caraș-Severin, fiecare dintre aceștia fiind membri ai ATOR Banatul de Munte, beneficiari ai centrelor catehetice și de tineret din Episcopia Caransebeșului sau foști participanți ai taberelor TDIS și TDIF din edițiile precedente ale proiectului. La cea de-a doua reuniune, din data de 9 martie, găzduită de Sala de festivități „Episcop Emilian Birdaș” de la demisolul Catedralei Episcopale „Învierea Domhului” din Caransebeș, au participat 57 voluntari și formatori, de asemenea elevi și studenți proveniți din mai multe zone ale județului Caraș-Severin.
Cele două întâlniri au debutat cu un moment de rugăciune, săvârșite de către părintele inspector Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret al Eparhiei, cât și de părintele Daniel Nap, responsabil în cadrul Biroului de Catehizare a Tineretului.
În cadrul celor două întâlniri, părintele Mihai Ciucur, coordonatorul proiectului de tabere educaționale de vară ale Episcopiei Caransebeșului, a prezentat pe larg conceptele de tabără, programul acestora, condițiile de înscriere și participare a tinerilor, ca voluntari, la acestea, precum și structura unei tabere constând în cele șase ateliere de activitate: Educație pentru viață, Dezvoltare personală, Formare duhovnicească, Atelier de creații artistice, Comunicare și lucru în echipă, precum și Jocuri și seri tematice. După prezentarea proiectului, tinerii au avut oportunitatea de a se înscrie fiecare într-unul din cele șase ateliere de activitate, prin participarea la „Târgul de ateliere” – o înșiruire a tipurilor de activități care vor avea loc în tabere și punerea lor în practică, la un nivel minimal, astfel încât tinerii să experimenteze câte puțin din practicile fiecărui atelier.
La întâlnirea din 9 martie, de la Caransebeș, ca invitat special, a fost prezent și domnul Adrian Dumbravă, managerul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, un apropiat al proiectului „Împreună pentru copiii noștri” și al activităților sociale și culturale ale Episcopiei Caransebeșului.
În cele ce urmează, în perioada aprilie-iunie 2024, vor avea loc formări ale celor 130 de voluntari pe fiecare din cele șase ateliere de activitate, formări fizice, cu caracter teoretic și practic, care vor avea rolul de a-i pregăti pe tineri pentru ceea ce va reprezenta activitatea și misiunea lor de voluntari în cadrul „Taberei din Inima Satului” și „Taberei din Inima Familiei”. Formările practice vor consta în punerea în aplicare, de către voluntari, a tuturor cunoștințelor acumulate de-a lungul perioadei de formare, atât într-un cadru pregătit de către coordonatorii de ateliere, cât și în cadrul centrelor catehetice și de tineret ale Episcopiei Caransebeșului, alături de copiii beneficiari ai acestora.
În vara acestui an, în perioada 25 iunie – 16 iulie, precum și în prima săptămână a lunii septembrie, vor avea loc cele treisprezece tabere educaționale de vară, nouă de tipul TDIS, pentru comunitățile rurale, și patru de tipul TDIF, pentru comunitățile urbane din județ.