Binecuvântare arhierească la așezământul monahal-social „Țara Almăjului” Bozovici

29 August 2024 Off By Pavel Canea
Binecuvântare arhierească la așezământul monahal-social „Țara Almăjului” Bozovici

Vatra monahală de lângă Bozovici, județul Caraș-Severin, unde rugăciunea este împletită cu ajutorarea semenilor nevoiași, și-a sărbătorit hramul în ziua de cinstire a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Astfel, la sărbătoarea „Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, în mijlocul obștii Așezământului monahal-social „Țara Almăjului” Bozovici, a beneficiarilor centrului social pentru bătrâni și vârstnici, care funcționează în incinta mănăstirii, dar și a pelerinilor sosiți pentru a lua parte la bucuria hramului, a poposit Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„Părintele Teofil Zamela a avut curajul și dragostea ca în urmă cu câțiva ani să înceapă aici o lucrare social filantropică. A ridicat o preafrumoasă biserică, un ansamblu monahal, dar și un spațiu unde sunt îngrijiți acești beneficiari, persoanele vârstnice și bolnavii, care își găsesc aici liniștea și alinarea sufletească și trupească. Dumnezeu să fie cu noi și să ne ajute ca să respectăm îndemnurile Sfântului Ioan Botezătorul care ne spune și astăzi și ne îndeamnă pe noi toți la pocăință: «Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor», «Gătiți calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui». Să-L ascultăm pe Sfântul Ioan Botezătorul pentru că ascultându-i pe sfinți Îl ascultăm pe Dumnezeu. Să păzim poruncile, în mod special cele 10 porunci și să încercăm să ducem o viață curată pentru Hristos, să fim responsabili și cuminți din punct de vedere spiritual. Dumnezeu să ne ajute să călcăm pe urmele sfinților și să-i iubim pe sfinți, pentru că ei sunt prietenii noștri, frații noștri pe calea mântuirii către Împărăția Preasfintei Treimi”, a subliniat Preasfințitul Lucian.

În cadrul Sfintei Liturghii Părintele Episcop Lucian l-a hirotonit diacon pe teologul Octavian Iosif Szala, urmând să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Mehadica, Protopopiatul Băile Herculane. La final au fost binecuvântate și prinoase, pregătite pentru această zi de hram.   

Piatra de temelie a acestui așezământ mănăstiresc a fost pusă în 22 septembrie, 2013, de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. În 29 august 2018, biserica așezământului monahal-social „Țara Almăjului” a fost târnosită  la sărbătoarea „Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul”.

Aşezământul a luat fiinţă din dorinţa şi dragostea unor credincioşi almăjeni, de a avea în mijlocul lor o vatră monahală, dar şi un centru social, unde rugăciunea să fie împletită cu ajutorarea semenilor nevoiaşi şi în suferinţă. În incinta aşezământului funcţionează  un cămin pentru persoane vârstnice şi nevoiaşi. Este cel mai mare așezământ de acest fel din Episcopia Caransebeșului unde sunt îngrijite peste 120 de persoane vârstnice.