Ultimele tabere din programul educațional „Împreună pentru copiii noștri”
4 September 2024Timp de 5 zile, la Caransebeș, se va desfășura Tabăra din Inima Familiei, organizată de Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului și ATOR Banatul de Munte. Astăzi, 4 septembrie, s-a dat startul taberei ce va reuni aproximativ 130 de copii și tineri. Evenimentul a început la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș, unde părintele Casian Rușeț, consilier cultural al Eparhiei a săvârșit o slujbă de Tedeum în prezenţa copiilor, părinților, voluntarilor și a organizatorilor.
Programul taberei va cuprinde momente de rugăciune, mai multe ateliere de creație, activități în aer liber, drumeții, seri tematice și alte activități educative și recreative.
Partenerii acestui proiect sunt Episcopia Caransebeșului cu toate parohiile din Caransebeș, Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, Casa de Cultură „George Suru”, administrația locală, unități școlare și alte instituții, precum și sponsori.
„Activitatea cu tinerii reprezintă o coordonată importantă pentru Episcopia Caransebeșului, drept pentru care ea se desfășoară într-un mod constant și articulat. Unul dintre obiectivele taberei este ca tinerii să învețe să-și facă prieteni ca prin cultivarea prieteniei să reușească să devină prieteni cu Dumnezeu, Cel care ne spune că «voi sunteți prietenii Mei» și că «acolo unde sunt 2 sau 3 adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor». În același timp învață să fie sensibili într-o societate care se desensibilizează și care în felul acesta se rigidizează în raporturile interumane. Activitățile cu tinerii într-un astfel de context îi ajută să rămână sensibili, vii și în același timp capabil să-și trăiască emoțiile, să devină empatici și să le cultive reziliența la rău, într-un mediu care câteodată este ostil pentru ei. Este un aspect important pentru o societate care se destructurează, iar ei trebuie să învețe altceva și nu o pot face decât în tinda Bisericii”, a afirmat părintele Casian.
Tabăra se va încheia duminică 8 septembrie, în ultima zi de vacanță, prin participarea tuturor la Sfânta Liturghie, ce va fi oficiată la Catedrala istorică din Caransebeș. Același tip de tabără se desfășoară în paralel și la Oravița.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului vara aceasta au fost organizate 13 tabere, 800 de copii și tineri beneficiind de educativele și constructivele programe ale acestor tabere, încadrate în proiectul educațional „Împreună pentru copiii noștri”.