Episcopia Caransebeșului, trei decenii de slujire, misiune și lucrare

27 September 2024 Off By Herea Darius
Episcopia Caransebeșului, trei decenii de slujire, misiune și lucrare

În anul 2024, Episcopia Caransebeșului împlinește 30 de ani de la reînființarea ei. Cu acest prilej, sâmbătă, 5 octombrie, Eparhia Banatului de Munte organizează evenimentul intitulat „Episcopia Caransebeșului, trei decenii de slujire, misiune și lucrare (1994-2024)”, care va debuta, începând cu ora 9, cu Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită în Catedrala istorică „Sf. M. Mc. Gheorghe”, urmată de o slujbă de pomenire pentru ctitorii eparhiei. La încheiere, începând cu ora 13, în Piața Sfântul Gheorghe din fața Catedralei istorice se vor dezveli busturile Mitropolitului Nicolae Corneanu și Episcopului Emilian Birdaș.

„Aniversarea a 3 decenii de la reînființarea Episcopiei Caransebeșului în anul 1994 reprezintă și un moment de comemorare, de sărbătoare pentru cele 3 decenii de activitate, dar în același timp și o responsabilitate pentru prezent, întrucât Episcopia Caransebeșului în ultimii 30 de ani s-a străduit să-și împlinească menirea atât din perspectivă spirituală, cât și din perspectivă culturală și social-filantropică, nelăsând la o parte nici activitatea patrimonială.  și cea de patrimoniul cultural al Eparhiei Banatului de Munte. De aceea avem nădejdea că la acest moment de sărbătoare, dar și de bilanț, vom putea avea o perspectivă clară asupra celor 30 de ani de activitate, dar și un început cu privire la activitatea episcopiei din prezent și din viitor, la cât de mult poate în continuare, Episcopia Caransebeșului să contribuie la viața comunității”, a precizat părintele arhimandrit Casian Ruseț, consilier cultural.

Sărbătoarea aniversării va continua, în după-amiaza aceleiași zile, când, începând cu ora 17, Sala de festivități a Episcopiei Caransebeșului va găzdui partea cultural-artistică a evenimentului, care va consta într-o expoziție foto-documentară, un film de scurtmetraj aniversar și un concert de excepție susținut de Filarmonica „Banatul” din Timișoara. Evenimentul este organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Intrarea este liberă, așadar, vă așteptăm să sărbătorim împreună trei decenii de slujire, misiune și lucrare în via Domnului!