Centrul de tineret Zăgujeni și-a redeschis porțile
3 October 2024 Off By Herea DariusCu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, 10 copii din satul Zăgujeni, beneficiază de activitățile unui serviciu social de tip „școală după școală”, sub coordonarea asistentului social Mȍkesch Violeta și îndrumarea doamnei educator Iacob Mihaela Petruța, voluntare în cadrul Centrului de Tineret Zăgujeni.
Serviciul social „Centrul de Tineret Zăgujeni”, a fost derulat de Episcopia Caransebeșului, în calitate de membru 1, în proiectul „Măsuri integrate pe teritoriul GAL Țara Gugulanilor”. Din iulie 2021 până în prezent au beneficiat, de serviciile sociale, 190 copii din comunele Constantin Daicoviciu, Sacu, Marga, Zăvoi, Obreja, Turnu Ruieni, Glimboca și Băuțar.
Misiunea serviciului social Centrul de Tineret Zăgujeni este de a oferi activităţi educaţionale, recreative şi de îngrijire specializată familiilor cu copii, aflate în situaţie de risc social, dezorganizate, monoparentale, asistate social sau care beneficiază de o măsură de protecție specială, familii care, din cauza condiţiilor socio-economice precare, a lipsei de educaţie, a stării de sănătate, nu le pot oferi copiilor condiţiile minime de subzistenţă, aceștia fiind expuşi abandonului familial.
Programul beneficiarilor se desfășoară ținând cont de vârsta acestora, nivelul de dezvoltare, potențialul, nevoile și disponibilitățile pe care le au, asigurându-li-se totodată îngrijirea de care au nevoie pentru a se dezvolta armonios. Copiii servesc masa de prânz, primesc suport în efectuarea temelor, iar activitățile desfășurate sunt conforme cu vârsta, nevoile și particularitățile acestora.
Implicată dinamic în lucrarea social-filantropică, Episcopia Caransebeșului vine, progresiv, pe parcursul ultimilor ani, aspect observabil prin creșterea numărului și diversificarea serviciilor sociale oferite ca furnizor acreditat, în sprijinul celor aflați în situații de risc. În această direcție, își folosește capitalul material și uman spre plinirea poruncii iubirii de aproapele, formând specialiști la nivel central și zonal, totodată local prin dezvoltarea capacităţilor sociale ale preoţilor la nivel comunitar.
În funcţie de nevoile beneficiarilor şi particularităţile comunităţii, Biserica îşi adaptează şi îmbunătăţește serviciile, procedurile şi instrumentele de lucru în scopul prevenirii şi soluţionării problemelor apărute.