„În taina aproapelui” am înțeles că a sluji este cu adevărat bucurie!
14 May 2019 Off By Herea DariusLuni, 13 mai, în cadrul activităților cu caracter social şi filantropic desfășurate cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Reșița, sub coordonarea părintelui Borislav Tasici, preot slujitor în cadrul parohiei, s-a înscris și ajutorarea unei familii nevoiașe cu mulți copii din municipiul de pe Bârzava cu echipament electrocasnic, alimente, încălțăminte și diverse produse de igienă.
Scopul acestei zilei, a fost împlinirea unei dorințe, venită din partea unei familii, de a avea o mașină de spălat rufe, lucru împlinit, așa cum s-a procedat și cu alte ocazii, prin grija milostivă a unor oameni de suflet, care mereu răspund afirmativ la cerințele înscrise în această formă de slujire a semenului în nevoi, de ajuta, de a asuma și de intra cu noblețe în casa și starea delicată a vieții lor, o stare, nu de puține ori oprimată. Tot în atmosfera acestei zile, împreună ca într-o „familie duhovnicească”, au fost distribuite alimente, încălțăminte și diverse produse de igienă pentru gospodărie, ce pentru unii pot fi doar niște daruri simbolice, pentru ei foarte necesare vieții, precum „sarea pământului”. Amintim că permanenta activitate filantropică desfășurată regulat în parohie, îndreptate de cele mai multe ori spre casele nevoiașilor, familii cu mulți copii, a avut în centrul ei această menire, vizita pastorală, întâlnire de suflet, anume, pentru a identifica nevoile sociale, ce țin mai ales de starea lor familială, intimă și punctuală.
„Avem rațiunea convingerii că, dacă dăruim din suflet (nu în sensul programatic) și suntem sensibili la nevoile semenului, în cele după legea firii și duhul Evangheliei (nu, în virtutea milei venită din umanism), ne împlinim în acea împletită spiritualitate, în ce privește aproprierea, comuniunea cu semenul și cu Mântuitorul nostru cel milostiv. În acest sens, ne revine cu răsunet în minte sfatul marelui duhovnic, arhimandritul Arsenie Papacioc, care ne amintește pilduitor: Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu știința lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuți sau să te folosești. Te folosești, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuți tu, în sensul de a-l suporta. Îl rabdă Dumnezeu și pe acela și de aceea l-a pus în calea ta, ca să-l rabzi și tu și să te încununezi! Este o lege matematică – economică aproape, care spune: ce prisosește bogatului lipsește nevoiașului. Exclamăm nădejdea că bucuria duhovnicească pe care o prilejuiește cercetarea misionar-socială a celor aflați în dificultățile vieții, este parte fundamentală din misiunea filantropică a Bisericii, ca mod de slujire «în taină aproapelui», ce subliniază pe deplin demnitatea cu totul pozitivă, acordată de Dumnezeu fiecărui om sărman și marginalizat”, a precizat părintele Borislav Tasici.
În contextul acestor vremuri, parohia este implicată în mai multe activități social-filantropice, pe care le consideră firești, strâns legate de activitatea sacerdotală, și totodată, indică acest drum al Filantropiei creștine, în care suntem datori să-i urmăm. cu smerenie, sfatului Ceresc al Celui care ne îndeamnă: „Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt. 25, 40). (Pr. dr. Borislav Tasici)