Examen de capacitate preoțească

6 November 2024 Off By Pavel Canea
Examen de capacitate preoțească

Pentru că în Episcopia Caransebeșului există parohii vacante, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian s-a organizat o nouă sesiune a examenului de capacitate preoțească.

Astfel, marți, 5 noiembrie, 5 teologi au susținut proba scrisă la disciplinele dogmatică, morală și administrație bisericească, precum și proba orală la liturgică, tipic, cântare bisericească și omiletică.

Cunoștințele celor care au dorit să candideze pentru un post clerical vacant din Episcopia Caransebeșului au fost evaluate de comisia formată din părinții consilieri, inspectori și profesori și prezidată de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.

Examenul desfășurat la Centrul Eparhial din Caransebeș a avut menirea de a reflecta cunoștințele asimilate de către absolvenții de studii teologice care doresc să ocupe un post clerical, iar în urma acestuia Permanența Consiliului Eparhial să ia act de rezultatul examenului de capacitate preoțească și să procedeze ca atare în vederea numirii candidaților la parohii.

Examenul de capacitate preoţească a fost organizat de Sectorul Administrativ-Bisericesc și are valabilitate un an de zile pentru cei care au obţinut media sub 9.00 şi doi ani valabilitate pentru cei care au promovat cu cel puţin media 9.00.