Binecuvântarea picturii bisericii din Gărâna

10 November 2024 Off By Pavel Canea
Binecuvântarea picturii bisericii din Gărâna

La poalele Munților Semenic, în localitatea Gărâna, a fost zi de sărbătoare în duminica a 25-a după Rusalii, deoarece Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost prezent în mijlocul comunității de credincioși. Aici, în urmă cu 8 ani, Părintele Episcop a pus piatra de temelie pentru noul sfânt locaș, ce a fost ridicat între anii 2016-2023, întrucât credincioșii ortodocși nu au avut până atunci un loc unde să se roage împreună.  

Anul acesta a fost finalizată și pictura din interiorul bisericii, iar astăzi Preasfințitul Părinte Lucian a binecuvântat-o. După slujba de sfințire ierarhul alături de un sobor de preoți și diaconi a oficiat și Sfânta Liturghie. Răspunsurile au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

Pentru frumoasa lucrare ce o desfășoară părintele administrator Adrian Borlea, ierarhul i-a oferit o diplomă de recunoștință. La această sărbătoare au participat numeroși credincioși, rugându-se împreună cu Părintele Episcop și soborul slujitor.

„Această biserică era necesară pentru comunitatea din Gărâna și din localitatea Brebu Nou pentru că avem aici două sate în care până nu demult nu a fost nici o biserică, ele fiind localități eminamente romano-catolice, locuite până nu demult de etnici germani. După 8 ani de la punerea pietrei de temelie suntem împreună cu credincioșii de aici, cu ctitorii și binefăcătorii acestei biserici, împreună cu părintele ctitor și administrator Adrian Borlea ca să binecuvântăm pictura, pentru că iată într-un an de zile s-a îmbrăcat această biserică în veșmântul pictural. Îi felicităm pe toți cei care au ajutat la construirea bisericii pe de o parte, dar și la realizarea picturii care astăzi s-a binecuvântat. Sunt mulți credincioși care au participat, dar în mod special îl felicităm pe părintele administrator și ctitor Adrian care într-adevăr și-a făcut slujba deplin și aici la Gărâna, așa cum slujește cu regularitate și se îngrijește de bunul mers al Parohiei Prisaca”, a menționat Părintele Episcop.

Făcând referire la pericopa evangheliei ce s-a citit la Sfânta Liturghie Preasfințitul Lucian a afirmat faptul că „trebuie și noi să facem asemenea samarineanului milostiv, să-i ajutăm pe cei aflați în nevoie, în suferință, să-i ajutăm pe cei bolnavi, pe cei răniți, să-i îmbrăcăm pe cei goi și să-i hrănim pe cei flămânzi, căci Dumnezeul nostru ne îndeamnă întotdeauna la iubire milostivă și jertfelnică după iubirea Lui pe care ne-a arătat-o și pe Crucea Golgotei și ne-o arată permanent la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie până la sfârșitul veacurilor”.

Piatra de temelie a sfântului locaș din Gărâna a fost pusă în data de 7 noiembrie 2016 de către Preasfințitul Lucian. Biserica a fost construită prin purtarea de grijă a Asociației Creștinilor Ortodocși Gărâna, din cărămidă, având învelitoarea din tablă și iconostasul sculptat în lemn de tei de meşterul Doru Vlaş din Arad. Acest paraclis episcopal din satul Gărâna, comuna Brebu Nou, județul Caraș-Severin, cu hramurile „Preasfânta Treime” şi „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”, a fost târnosit în data de 15 septembrie 2023, de Preasfințitul Părinte Lucian. Pictura a fost executată în tehnica frescă de către pictorii Sorin Iosub şi Doru Cretu din Timişoara.