Sărbătoarea Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița
20 November 2024Sărbătorirea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul a fost prilej binecuvântat pentru soborul ierarhilor, al preoților și diaconilor, cât și pentru mulțimea pelerinilor prezenți la Mănăstirea Bistrița, miercuri, 20 noiembrie, de a se așeza sub milostiva ocrotire și a se încredința mijlocirii sfântului ocrotitor al întregului ținut al Olteniei de sub Munte.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse (Biserica Bulgariei), Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și Preasfințiții Părinți Lucian, Episcopul Caransebeșului, Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Visarion, Episcopul Tulcii, Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Macarie de Glavinitsa, Episcop-Vicar al Mitropoliei de Ruse, Benedict Bistrițeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, Nectarie de Bretania, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Episcop ales al Episcopiei Ortodoxe Române a Irlandei și Islandei, Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu Vicar al Devei și Hunedoarei, Atanasie de Bogdania, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și Arhiepiscop ales al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Marii Britanii și Irlandei de Nord, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu, în cuvântul de învățătură a arătat că „Sfânta Scriptură îi numește pe sfinți casnici ai lui Dumnezeu, pentru că prin ei Dumnezeu se descoperă în lume și Își arată puterea Sa dumnezeiască. Astfel, avem îndemnul scripturistic: „Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru desăvârșit este!” (Matei V, 48). Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său și, prin faptele sale, prin nevoințele sale, omul este chemat la asemănarea cu Dumnezeu. Bineînțeles, rodul acestei conlucrări cu Dumnezeu se vede strălucită în viața sfinților. Sfinții sunt aceia care Îl urmează pe Mântuitorul Iisus Hristos și cei care și-au construit viața în așa fel încât Dumnezeu să fie prezent în sufletele lor.
Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Fiți următori mie precum și eu sunt Mântuitorului Hristos!” (I Corinteni IV, 16). Și Sfântul Grigorie ne oferă același îndemn, de a fi următori Mântuitorului Iisus Hristos, precum și el I-a fost următor Domnului.
Ce înseamnă să fii următor al Mântuitorului Iisus Hristos? În primul rând trebuie să iei crucea și să urmezi pe Domnul: „Cel care voiește să vină după Mine să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie!” (Matei XVI, 24), iar în evanghelia de astăzi se spune: „Luați jugul Meu asupra voastră, că jugul Meu e bun și sarcina Mea ușoară!” (Matei XI, 29). Firește, Dumnezeu dorește ca toți să ne mântuim.
Cel atotputernic este în lume și lumea trebuie să fie cuprinsă în lumină și de slavă dumnezeiască. Jugul pe care Sfântul Grigorie Decapolitul l-a luat este acela al călugăriei, al lepădării de sine. El a râvnit după preafrumoasa pustie după care a alergat din fragedă copilărie. Odată intrat în mănăstire, acolo și-a găsit loc de odihnă. Mănăstirea a devenit locul său obișnuit, iar chilia sa anticamera Împărăției Cerurilor, fiindcă a căutat să împlinească voia lui Dumnezeu: „Iată-mă Doamne, robul tău ascultă!” Ca să fie plăcut Mântuitorului Hristos, Sfântul Grigorie și-a înfrumusețat viața permanent prin fapte bune, prin post, privegheri, lacrimi, paza minții și cu smerita cugetare. Pe toate acestea le-a experimentat zi de zi și noapte de noapte, potrivit cuvintelor psalmistului: „Nu voi da somn ochilor mei şi genelor mele dormitare şi odihnă tâmplelor mele, până ce nu voi afla loc Domnului!” (Psalmul CXXXI, 4-5). Așadar, cu aceste nevoințe, Sfântul Grigorie și-a îmblânzit trupul și sufletul, și-a sfințit mintea, pentru că din ea se nasc gândurile. Dacă facem mintea noastră lăcaș al Sfintei Treimi, neprimind gândurile rele asupra altora, de aici vor izvorî raze dumnezeiești care vor lumina tot sufletul și trupul nostru. Deci, lumina aceasta trebuie să fie în mintea noastră, dar, bineînțeles, ea trebuie alimentată cu rugăciune și, astfel, Dumnezeu va fi prezent în viața noastră. Dacă în mintea noastră nu sunt încă razele de lumină ale Duhului Sfânt, continuăm încă să orbecăim în cele ale lumii. Și, cu cât pătrunde întunericul în viața noastră, cu atât mai mult sufletul nostru devine mai întunecat.
Prin urmare, comoara Sfântului Grigorie era în interiorul său, în sufletul său. Nu a umblat după lucruri pământești, nici după onoruri trecătoare, nici după slavă deșartă, ci a tânjit după cele veșnice, pentru că știa foarte bine că „unde este comoara ta acolo este și inima ta” (Matei VI, 21). Sfântul Grigorie a ales calea împărătească, calea pe care a urmat-o și Maria, sora lui Lazăr.
Toate chinurile pe care vrăjmașul i le-a adus Sfântului Grigorie au fost socotite ca lucruri de nimic, pentru că prin credință le-a depășit și, prin cuvântul lui Dumnezeu, a sfărâmat puterea celui rău.
Întotdeauna Sfântul Grigorie a ridicat mintea la Dumnezeu, pentru că s-a făcut următor Mântuitorului Iisus Hristos. Hristos trebuie să meargă mereu înaintea noastră. Nu căutați cărări lăturalnice, pentru că acele cărări sunt fără de Dumnezeu! În viața aceasta noi putem să alegem orice, însă trebuie să alegem ce este bine, fiindcă ce este bine ne este folositor nouă. Dacă vom alegea Crucea Domnului, dacă vom alege nevoința, atunci sufletul nostru va dăinui și va avea slavă la Cer.
Sfântul Grigorie a ales partea cea bună, și acum se odihnește, fiindcă a ales calea cea bună. El a dobândit pacea de la Hristos: Pacea Mea dau vouă! (Ioan XIV, 27), pace pe care și noi o dorim ca un lucru esențial în viața noastră. Această pace de care alții au nevoie în lumea de azi, e absolut necesară pentru noi. Sărutând sfintele moaște ale Sfântului Grigorie și icoana sa vom dobândi pace”, a încheiat Părintele Mitropolit Irineu.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu și ierarhilor prezenți la sărbătoarea ocrotitorului Lavrei Bistriței, pe care l-a numit „model de sfințenie, care a dorit asemănarea cu Dumnezeu, prin mișcarea voinței spre tot binele”. (www.arhiram.ro, www.episcopiatulcii.ro)