Cerc pastoral-misionar pe Valea Timișului
27 June 2019În contextul Anului omagial al satului românesc, tema vieții bisericești în parohiile rurale a fost din nou dezbătută în Episcopia Caransebeșului, miercuri, 26 iunie, de data aceasta în cadrul centrului pastoral-misionar Valea Timișului din Protopopiatul Caransebeș.
Cercul a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și diaconi, la Biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Bolvașnița. Cuvântul de învățătură a fost susținut de părintele Simion Bica, care a subliniat importanța cunoașterii Cuvântului lui Dumnezeu, a înfăptuirii acestuia și a unei comuniuni permanente cu Hristos, revelată nu doar în cuvinte, ci mai ales în fapte. La sfârșitul Sfintei Liturghii, s-a oficiat și o slujbă de pomenire a patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu, și a episcopilor Caransebeșului, Veniamin Nistor și Emilian Birdaș. La final un grup de elevi de la școala din localitate coordonați de profesorul de religie au susținut un recital de cântece și poezii.
„O zi obișnuită, o zi lucrătoare, în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel a fost transformată într-o mare sărbătoare, în trei sate românești din Banatul de Munte, și anume Bolvașnița, Ilova și Valea Timișului. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această binecuvântare, pentru această bucurie duhovnicească, și pentru că ne-am întâlnit nu numai cu preoții din acest centru pastoral-misionar, ci și cu bunii noștri credincioși. Atât de dimineață, cât și la ceas de seară, ne-am bucurat de prezența multor oameni la sfintele slujbe. Îi rugăm pe cei doi Apostoli, pe care îi vom prăznui peste câteva zile, Sfinții Petru și Pavel, să ocrotească și Episcopia Caransebeșului, pe toți preoții și credincioșii din această de Dumnezeu păzită eparhie. Îi rugăm pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel să dăruiască preoților noștri din Episcopia Caransebeșului mai mult zel pastoral și misionar, mai multă evlavie și râvnă, astfel încât să ne facem cu toții slujba deplin și să putem spune din toată inima, împreună cu Apostolul neamurilor, «pentru mine, viața este Hristos, iar moartea un câștig». Dumnezeu să binecuvinteze acest centru pastoral-misionar, pe toți preoții și credincioșii care se roagă și viețuiesc în această parte a Episcopiei Caransebeșului. Dumnezeu să ne ajute să continuăm această lucrare frumoasă, și, până la sfârșitul anului, să ne întâlnim cu toți preoții centrelor pastoral-misionare din cuprinsul eparhiei noastre”, a precizat Părintele Episcop Lucian.
În continuarea cercului pastoral-misionar, începând cu orele prânzului, la Parohia Ilova, s-a susținut o conferință cu tema „Criza actuală a satului românesc și implicarea Bisericii Ortodoxe Române în ameliorarea acesteia” de către părintele Alexandru-Cătălin Mihăescu. În cadrul conferinței, preoții au dezbătut mai multe subiecte cu privire la beneficiile, dar și la dificultățile păstoririi unei parohii rurale în contextul societății actuale.
Întâlnirea s-a încheiat cu săvârșirea vecerniei la Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Valea Timișului, de către Preasfințitul Părinte Lucian înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujbă urmată de o cateheză cu tema „Activitatea misionară și actualitatea învățăturii Sfinților Apostoli Petru și Pavel”, susținută de părintele Virgil-Constantin Voinea, ca o anticipare a prăznuirii Sfinților Apostoli, ale căror învățături creștine dăinuiesc peste veacuri, ca un dreptar al misiunii preoțești și al vieții creștine.