Hramul Bisericii în an jubiliar
30 June 2019În fiecare an, la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Reşiţa, îmbracă straie de bucurie, pentru că îşi serbează patronii. Oraşul Reşiţa are trei biserici ce poartă numele Sfinţilor Apostoli.
Parohia din cartierul Lunca Bârzavei, sau „Govândari” cum este cunoscut de toată lumea, are o biserică închinată celor doi mari apostoli, biserică ce a fost construită între anii 1995-1998, ca prima biserică edificată în oraş după a doua conflagraţie mondială.
În acest an, la sărbătorirea hramului, au săvârşit Sfânta Liturghie la acealaşi Sfânt Altar, preoţi din România dar şi din Serbia. Au fost prezenţi protoiereul sârb Liubomir Matici de la Ciacova, protopopul onorific Cornel Juica de la parohia Mesici – Voivodina, preotul Nicolae Haţiegan de la Biserica „Schimbarea la Faţă”, preotul Romulus Şandru, preotul Samuel Cornel Şendroni, preotul Emil Varga şi Preotul paroh Petru Berbentia de la parohia aflată în sărbătoare. Cântarea liturgică a fost susţinută de toţi credincioşii din biserică, coordonaţi cu măiestrie de cântăreţii bisericii noastre, Bogdan Lupşa şi prof. Nicolae-Adrian Păunescu.
Prezenţi au fost şi domnul Nicolae Plujar, preşedintele Asociaţiei culturale „Reşiţa Română”, domnul Ioan Sabo, doamna Mariana Zvarici de la Sindicatul Învăţământului Preuniversitar, precum şi alţi apropiaţi şi sprijinitori a activităţilor parohiale.
La momentul îndătinat, preotul Nicolar Haţiegan a rostit un cuvânt de învăţătură consistent şi lămuritor despre importanţa Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel în răspândirea şi consolidarea învăţăturii lui Hristos, cuvânt urmărit cu deosebit interes de mulţimea credincioşilor prezenţi. După ce s-au pregătit cum se cuvine, mulţi credincioşi maturi, dar şi copii, au primit Sfânta Împărtăşanie.
După Sfânta Liturghie a urmat slujba de binecuvântare şi tăiere a „colacului de rugă”, pregătit în acest an de familia Sabo Ioan şi Loredana – „naşii” bisericii pentru acest eveniment. Momentul s-a constituit ca rugăciune de mulţumire pentru roadele pământului şi pentru purtarea de grijă ce ne-o arată Tatăl cel Ceresc, dar şi ca preluare a „ştafetei” sărbătorii, pentru că domnul Pavel Anghel şi-a anunţat public intenţia de a deveni „naşul” bisericii pentru anul viitor.
După sfinţirea colacului, preotul paroh Petru Berbentia a amintit celor prezenţi că sărbătorim pe patronii Bisericii noastre pentru al 20 – lea an consecutiv şi a semnat cu preotul român din Serbia un „Protocol de bună frăţietate”, propunând mai multe activităţi comune. Pentru creştinii ortodocşi români din Iablanca – Serbia, preotul Petru Berbentia a oferit câteva sute de volume de carte românescă pentru înfiinţarea unei biblioteci româneşti.
A vorbit apoi pr. Cornel Juica, mărturisind bucuria revederii şi a împreună – slujirii. În final, preotul Petru Berbentia a mulţumit tuturor pentru prezenţă şi pentru gândurile bune exprimate. Şi astfel, Biserica a fost în sărbătoare, pentru încă un an, bucurându-se de purtarea de grijă a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. (Pr. Petru Berbentia)