Tradițiile satului românesc dezbătute în cadrul Cercului pastoral Domașnea-Valea Cernei
3 August 2019În contextul anului omagial al satului românesc în Episcopia Caransebeșului sunt organizate mai multe întruniri pe cercuri pastoral misionare cu preoții din cele 4 protopopiate ale Eparhiei, pentru a dezbate valorile culturale și spirituale create și promovate de satul românesc. O astfel de întrunire a avut loc vineri, 2 august, la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, când s-a făcut pomenirea aducerii moaștelor Sfântului Arhidiacon Ștefan.
Clericii aparținători Cercului pastoral-misionar Domașnea-Valea Cernei s-au adunat la Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din satul Topleț și au participat la Sfânta Liturghie oficiată din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, de către părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii toți preoții s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. Au fost prezenți la sfânta slujbă și credincioși din localitate.
La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru Patriarhii Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și pentru Episcopii Caransebeșului Veniamin Nistor și Emilian Birdaș, dar și pentru preoții trecuți la Domnul ce au slujit în Parohia Topleț.
La final părintele Pavel Găină de la Parohia Pecinișca-Băile Herculane a ținut cuvântul de învățătură pornind de la textul scripturistic: „Și au venit la Dânsul mulțime de oameni, având cu ei șchiopi, orbi, muți, ciungi și mulți alții și i-au pus la picioarele lui Iisus; iar El i-a tămăduit” (Matei 15, 29-31).
În continuare la Parohia Bârza a avut loc Conferința „Valori culturale și spirituale create și promovate de satul românesc: cântece populare, jocuri populare, costume populare, meșteșuguri, artizanat, tradiții și obiceiuri”, susținută de părintele Ciprian Danci de la Parohia Mehadia. Au urmat dezbateri pe marginea temelor propuse, cu referire la viața bisericească din parohiile rurale ale cercului.
„În cadrul luărilor de cuvânt au fost amintite frumoasele tradiții care se mai păstrează la sat, în special, «ruga», care este legată de sărbătoarea hramului bisericii. Totodată, au fost enumerate de către preoți tradiții care uneori nu au conținut religios și totuși sunt păstrate în mentalitatea credincioșilor, iar unii dintre ei chiar se raportează foarte mult la aceste inovații. Am constatat și faptul că nu mai există râvna de odinioară în satele românești și nu mai sunt acei oameni dedicați tradițiilor și obiceiurilor, care să scoată în evidență portul, graiul, cântecele și jocurile populare. Îmbucurător este faptul că totuși în Banatul Montan «ruga» este un element foarte important în viața satului și cu acest prilej au loc întrunirile de familie și sunt puse în valoare cântecele și jocurile populare care aduc, chiar dacă pentru moment, frumusețea și nostalgia satului românesc”, a subliniat părintele vicar Constantin Timiș.
Întrunirea s-a încheiat cu săvârșirea slujbei Vecerniei în biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Globurău, la finalul căreia părintele Carol-Marius Bujdoso de la Parohia Mehadica a susținut o cateheză cu tema „Semnificația praznicului Schimbării la Față a Domnului în spiritualitatea ortodoxă”.