Seară duhovnicească în Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș
5 August 2019În Duminica a VII-a după Rusalii, prima din postul Adormirii Maicii Domnului, credincioșii Parohiei „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș s-au bucurat de o minunată seară duhovnicească. Acest fapt s-a datorat prezenței în mijlocul lor a icoanei Maicii Domnului Vimatarissa „Altarița”, copie fidelă a celei din Muntele Athos. Icoana se află la Parohia „Schimbarea la Faţă” şi „Sfântul Ierarh Nicolae” din Caransebeş și a fost adusă de părintele paroh Gabriel Tat.
Această icoană a Maicii Domnului cea numită „Vimatarissa”, adică „Altarița” sau „cea din Altar”, precum și „Ktitorissa”, adică „Ctitorița” sau „Intemeietoarea”, este una dintre icoanele făcătoare de minuni ale Născătoarei de Dumnezeu păstrate în Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos.
După ce a fost săvârșită slujba Acatistului Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” și s-au rostit ecteniile de pomenire a tuturor credincioșilor prezenți, părintele Gabriel Tat le-a vorbit enoriașilor despre icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, dar în special despre icoana „Vimatarissa”, prezentă în mijlocul lor, explicându-le importanța cinstirii ei. Părintele le-a pus la suflet celor prezenți și unele minuni pe care le-a săvârșit Maica Domnului cu cei care s-au rugat la icoana ei, precum și câteva povețe creștine.
Seara duhovnicească s-a încheiat cu un cuvânt de mulțumire din partea preoților gazdă, în primul rând lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru darurile minunate primite, precum și părintelui Gabriel Tat pentru osteneală și bunăvoință. (Pr. Mihai Iliuș)