Parohia Milcoveni, gazda Cercului pastoral-misionar Moldova-Nouă
13 August 2019Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian și prin purtarea de grijă a părintelui protopop Bogoliub Martinovici, în seara zilei de 12 august, preoții de pe raza Cercului pastoral-misionar Moldova-Nouă s-au întâlnit la Parohia Milcoveni.
Având în vedere că este postul Adormirii Maicii Domnului, seara a debuat cu Acatistul Adormirii Maicii Domnului, din sobor făcând parte: părintele Marian Sachiz de la Parohia Padina-Matei, părintele Mihai Ienea, de la Parohia Coronini, și părintele Gheorghiță Băloi de la Parohia ,,Sf. M. Mc. Gheorghe” din Moldova Nouă.
La finalul slujbei, părintele Vichentă Ponoran de la parohia Naidăș, a susținut referatul cu tema ,,Probleme pastoral-misionare cu care se confruntă satul romanesc de astăzi și soluții cu privire la rezolvarea lor” în care a enumerat aspectele spirituale pe care Biserica le pune la îndemâna credinciosului pentru a-l ține aproape de Biserică și de Hristos, în vederea revitalizării satului românesc înăbușit de societatea secularizată.
În continuare părintele Adrian Nacu a prezentat monografia satului Milcoveni în format Power Point. Părintele a ilustrat activitatea bisericii și a parohiei în cei 185 de ani de existență, prezentând sistemat în cateva slide-uri datele istorico-demografice, geografice, culturale, și pastoral-misionare ale Parohiei Milcoveni.
În încheiere s-au discutat probleme de actualitate, cu care se confruntă Biserica în satele românești, probleme administrative, dar și trasarea noilor sarcini pentru întâlnirea următoare.