Liturghie arhierească la Catedrala istorică din Caransebeș
25 August 2019În Duminica a 10-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit înconjurat de un sobor de preoți și diaconi Sfânta Liturghie la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș. La slujbă au participat un număr mare de credincioși. Răspunsurile liturgice au fost date de corul catedral „Gheorghe Dobreanu”. La momentul potrivit foarte mulți credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Mihai Iliuș, preot-slujitor la Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș care a tâlcuit pericopa evanghelică de la Matei, capitolul 17 , versetele 14-23.
Catedrala istorică din Caransebeş are o istorie bogată, cu realizări şi evenimente importante pentru Caransebeş şi pentru trecutul întregului Banat. În această catedrală au fost instalaţi toţi episcopii Caransebeşului, iar până la reînfiinţarea Eparhiei în anul 1994 a fost singura biserică ortodoxă pentru credincioşii din Caransebeş. În următoarea perioadă catedrala veche va intra într-un amplu proces de renovare.