Hram: „Adormirea Maicii Domnului” (15 august)
Anul înființării: 1999
Adresa: Caransebeş (prin parcul Teiuş; se traversează calea ferată în direcţia Nord – Est, 3km.), jud.Caraş-Severin, 1650
Numărul de vieţuitori: 5 (viață de obște)
Acces rutier: D.N. Orşova – Caransebeş
Acces feroviar: Caransebeş
Posibilităţi de cazare: în curs de amenajare
Administrator: Ierom. Nicodim Buja
Telefon: 0727721116
Email: nicodimbuja@gmail.com
În toamna anului 1998, într-o şedinţă a Consiliului Eparhial al Episcopiei Caransebeşului, s-a decis construirea unui aşezământ monahal în oraşul de reşedinţă şi numirea ca egumen al acestuia a ieromonahului Justinian Tibil, originar din părţile Maramureşului.
Preotul Rusalin Simeria şi fiul său Petru, alături de familia Tomescu, au donat terenul pentru construcţia noului locaş, iar prin eforturile şi râvna părintelui stareţ, la 17 iulie 1999 s-a slujit aici pentru prima oară Sfânta Liturghie.
Acest aşezământ monahal, pus sub ocrotirea Maicii Domnului, şi-a serbat pentru prima dată hramul în 15 august 1999, prin purtarea de grijă a Preasfinţitului Laurenţiu Streza, episcopul Caransebeşului, când s-a pus şi piatra de temelie a bisericii mănăstireşti. La 1 decembrie 1999 a fost finalizat corpul administrativ al aşezământului monahal. A urmat construirea şi târnosirea bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului (15 august), a prestolului de vară al mănăstirii (hram Înălţarea Sfintei Cruci), a stăreţiei şi anexelor gospodăreşti aferente corpului de chilii.
Pe lângă biserica de piatră, a fost construită şi o biserică de lemn, în stil maramureşean, cu hramul Sfântul M. Mc. Mina, a cărei târnosire a avut loc în anul 2002. În anul 2009, la Duminica închinată Sfinţilor Români, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a târnosit paraclisul de iarnă al Mănăstirii (hram Sfântul Ierarh Nicolae). În acelaşi an, la împlinirea unui deceniu de viaţă monahală în slujba Bisericii bănăţene, părintele stareţ, Protosinghelul Justinian Tibil, a fost ridicat la rangul de arhimandrit.
Situată în cetatea Caransebeşului, Mănăstirea de la Teiuş a devenit pentru toţi caransebeşenii loc de bucurie duhovnicească.