Hram: „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” (21 noiembrie) și „Izvorul Tămăduirii” (vineri în Săptămâna Luminată)
Anul înființării: 2001
Adresa: Com. Sicheviţa, sat Gornea, jud. Caraş-Severin, cod 327344
Numărul de vieţuitori: 5 (viaţă de obşte)
Acces rutier: DN 57 Orşova – Moldova Nouă (pe Clisura Dunării)
Posibilităţi de cazare: fără posibilități de cazare
Stareţă: Monahia Ana Bolea
Telefon: 0760068454
Email: manastireagornea@yahoo.com
Duhovnic: Protosinghel Isac Oprescu
Telefon: 0744283812
Săpăturile arheologice efectuate pe Clisura Dunării au scos la iveală şi câteva obiecte cu însemne creştine care datează din secolele IV-V, dovedindu-se astfel existenţa în aceste locuri a unei vieţi creştine timpurii.
Îndemnaţi de aceste descoperiri, protopopul Ion Văran al Oraviţei şi primarul comunei Sicheviţa, Gheorghe Birtea, au propus Consiliului Eparhial al Episcopiei Caransebeşului înfiinţarea unui schit pe malul Dunării. În luna iunie 2001 Episcopia Caransebeşului a aprobat oficial înfiinţarea unui schit în localitatea Gornea, comuna Sicheviţa, pe locul unui fost pichet de grăniceri. Terenul şi clădirile existente au fost donate Episcopiei de către Ministerul de Interne. Existând aceste facilități, s-a pus început activității monahale deja din luna mai a anului 2001, prin aşezarea în acest loc a monahiilor Macaria şi Anastasia Grăpean (de la Mănăstirea Dealu, Târgovişte), împreună cu ieromonahul Valerian de la Schitul Pătrunsa, judeţul Vălcea.
La data de 21 noiembrie 2001, cu prilejul sărbătorii „Intrării Maicii Domnului în Biserică”, hramul acestui aşezământ monahal, chiriarhul locului, PS Dr. Laurenţiu Streza, a binecuvântat începutul lucrărilor de amenajare a schitului. În anul 2002 s-au construit trapeza, chiliile, bucătăriile şi arhondaricul pentru credincioşi, iar în 2 mai anul 2003, la praznicul Izvorul Tămăduirii, s-a pus piatra de temelie pentru noua biserică a aşezământului monahal, aceasta fiind construită între anii 2004-2010 din cărămidă, în stil bizantin, bine proporţionată, fiind încăpătoare pentru toţi credincioşii care calcă pragul acestui aşezământ monahal.
În data de 21 noiembrie 2006 Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a târnosit paraclisul mănăstiresc, iar în luna noiembrie 2010 biserica principală a Schitului, cu hramul „Izvorul tămăduirii”, sărbătoare închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, izvorul cel viu și nesecat al mântuirii noastre.
Ca o recunoaştere a strădaniilor viețuitorilor aşezământului monahal de la Gornea, la propunerea Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, în cadrul Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, ce a avut loc la data de 18 noiembrie 2010, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului, schitul a fost ridicat la rang de mănăstire.
În luna aprilie 2016, prin binecuvântarea chiriarhului locului, grija administrativă și duhovnicească a Mănăstirii Gornea a fost preluată de câteva monahii și surioare formate duhovnicește în obștea Mănăstirii Nera. Astfel, mănăstirea a primit un nou suflu spiritual, măicuțele reușind în scurtă vreme să închege o familie duhovnicească unită și dornică să răspundă nevoilor comunității de credincioși din zonă, cât și oricărui pelerin însetat după rugăciune și cuvânt spre folosul mântuirii sufletului. De asemenea, măicuțele au desfășurat activități cu tinerii, implicându-se în tabere de creație și ajutând copii în pregătirea școlară.
Cu 1 decembrie 2018, Mănăstirea Gornea devine mănăstire de călugări, obștea fiind formată din 6 viețuitori, ieromonahi și frați de mănăstire, care se străduiesc prin nevoințele călugărești zilnice, să lucreze atât la zidirea lăuntrică a sufletului, cât și pentru slujirea pastoral-misionară a oamenilor, ca acest sfânt locaș să fie resimțit, cu darul Domnului, ca un adevărat izvor de tămăduire sufletească și trupească.
Mănăstirea are un rol important în reînnoirea vieţii spirituale a ţinuturilor învecinate Dunării şi arată păstrarea tradiţiei monahale ortodoxe în sudul Banatului.