Bucurie duhovnicească pentru bolnavii Spitalului orașului Oțelu Roșu
8 December 2022Din încredințarea și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, miercuri, 7 decembrie, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de un sobor de preoți din oraș împreună cu părintele inspector Petrică Timiș ca și delegat al Centrului Eparhial, la Capela din incinta Spitalului Orășenesc Oțelu-Roșu.
Este deosebit de importantă o asistență duhovnicească și spirituală, pe lângă o asistență medicală și cu atât mai mult în aceste vremuri tulburi și dificile, pentru restabilirea sănătății sufletești și trupești a credincioșilor.
Prin Taina Sfântului Maslu se oferă primitorilor Harul care vindecă bolile trupești și iartă păcatele, având un efect dublu, fizic și spiritual. Rugăciunea credinței mântuiește pe cel bolnav „și Domnul îl va ridica și de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5, 15).
Efectul fizic sau vindecarea de bolile trupești rezultă din recomandarea pe care o face Sfântul Iacov bolnavilor, ca să primească această Taină, însemnând că prin ea se urmărește vindecarea lor trupească, atunci când aceasta e folositoare și pentru mântuirea sufletului. Iar că această vindecare are loc o arată cuvintele „și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica”, adică îl va mântui de boală și-l va ridica din patul suferinței. Expresia „îl va ridica” mai înseamnă însă și că îi va ridica moralul, adică va întări sufletește pe cel bolnav, ca să suporte mai ușor boala. Și când cineva are tăria sufletească de a suporta boala, și aceasta este un fel de însănătoșire.
Iertarea păcatelor, adică vindecarea de boala spirituală, este al doilea efect al Maslului, căci scrie Sfântul Iacov: „de va fi făcut păcate se vor ierta lui”. Efectul acesta este indicat și prin rugăciunea ce se citește cu ocazia ungerii, precum și prin alte rugăciuni ce se fac în decursul săvârșirii Tainei.
Din spusele Sfântului Iacob rezultă că cel ce primește Taina Maslului nu are totdeauna păcate. Cum însă nimeni nu poate spune că e fără păcat, și cum de acesta ne scăpăm prin pocăință, urmează că Sfântul Iacob presupune Pocăința ca premergătoare Maslului. În cazul acesta, Maslul ar fi o completare a Pocăinței, pentru a dobândi efecte noi. Din textul Sfântului Iacob mai rezultă însă și posibilitatea ca bolnavul să aibă păcate, și că ele se iartă prin Maslu, fără a fi precedat de spovedanie. O astfel de împărtășire a lui se face însă numai în cazul când bolnavul nu ar putea primi Taina Pocăinței, din cauza bolii grave în care se află. Dar bolnavul mai poate avea păcate chiar și dacă s-a mărturisit, în cazul când de la mărturisire până la Maslu trece un interval de timp, păcate de cârtire împotriva bolii. Prin Taina Maslului se iartă toate aceste păcate, cu condiția ca cel ce o primește să simtă regretul pentru ele și să-și manifeste credința sinceră după Harul divin.
Scopul și efectul principal al vindecării este restaurarea omenirii căzute, bolnave și muritoare, și reașezarea ei în comuniune cu Hristos și cu Biserica, care este deja manifestarea Împărăției pe pământ.
La sfârșitul slujbei s-au împărțit iconițe cu Sfântul Ierarh Nicolae și cărți de rugăciune pentru bolnavi, la bolnavii și cadrele medicale prezente la slujba, cât si pe secțiile spitalului. (Pr. Manuel Boran)