Centrul de Tineret din Măureni și-a sărbătorit ocrotitorul
8 December 2022La un an de la sfințirea Centrului de Tineret „Sf. Ierarh Nicolae” de la Măureni, tinerii voluntari împreună cu cei mici au organizat un frumos moment care a început cu participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie închinată Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul parohiei, dar și al copiilor.
În parteneriat cu primăria, grădinița și școala din comună, toți preșcolarii și elevii au venit la Sfânta Biserică. Un număr de 220 de copii au umplut biserica noastră și au adus bucurie Sfântului Nicolae. Pe această cale, toți copiii au primit câte un dar și fiecărei clase i-a fost dată o icoană cu Sfântul Nicolae.
Cel mai important lucru, în jur de 100 de copiii și tineri s-au împărtășit cu Sfintele Taine, iar la finalul slujbei, corul Centrului de Tineret „Sf. Ierarh Nicolae” a susținut un concert de colinde închinate sfântului ocrotitor.
De asemenea, a fost premiat voluntarul anului 2022, tânăra Bianca-Maria Stan și formatorul anului 2022, tânăra Andrada-Maria Lascu, totodată fiind premiați și ceilalți voluntari ai centrului.