Din nou împreună…de Crăciun
29 December 2022O nouă pagină a poveștii noastre „Din nou împreună” se conturează în cel mai frumos mod posibil, într-o atmosferă de sărbătoare, într-un cadru inedit și alături de oameni noi, însă deosebit de primitori și generoși. Cea mai recentă întâlnire a tinerilor Mesageri ai Unității îi aduce pe aceștia, și pe coordonatorul lor, părintele profesor Nicolae Chiosa, la Câlnic, într-un loc bine cunoscut de către acesta, însă prea puțin explorat de către elevii săi. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că „Pe adevăratul prieten nici locul, nici timpul nu-l pot împiedica să iubească și să fie iubit.” Profu`, apelativul pe care toată lumea îl folosește atunci când i se adresează părintelui Chiosa, reușește să adune în jurul său tot felul de oameni, fiecăruia în parte reușind să îi călăuzească pașii spre a-L descoperi pe Dumnezeu. Fie că este vorba de elevi sau studenți, fie că este vorba de părinți sau chiar colegi de-ai dumnealui, profu` știe mereu care sunt nevoile fiecăruia și, conștient sau mai puțin conștient, își lasă amprenta asupra lor în cel mai frumos mod posibil.
Mesagerii Unității au ajuns, alături de profu, în data de 27 decembrie, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Câlnic”, pentru a lua parte la sfânta liturghie dedicată celei de-a treia zi de Crăciun și, totodată, Sfântului Ștefan. Gazdele întâlnirii au fost chiar părintele Alin Șendroni, parohul bisericii, alături de părintele Sorin Sfeia, băștinaș și apropiat de sufletele oamenilor, și de câțiva enoriași binevoitori, care i-au primit pe tinerii reșițeni în comunitatea lor, făcând tot posibilul ca aceștia să se simtă ca acasă. Urmând exemplul bunului său prieten, profu`, părintele Alin reușește, prin acțiunile și caracterul său, să fie un adevărat exemplu pentru comunitatea câlniceană. El este unul dintre acei preoți care, pe lângă activitatea duhovnicească, își dedică timpul liber pentru a-i ajuta pe enoriași să-și găsească locul în comunitate și se străduiește să organizeze tot felul de activități pentru a-i aduce pe tineri mai aproape de Dumnezeu. Participă, alături de aceștia, în proiectele lui profu`, merge în colindă pentru a le aduce o bucurie oamenilor, ghidează credincioșii spre a-i ajuta pe cei ce au nevoie, organizează serbări pentru copiii localnici, și inițiază multe alte activități pentru care oamenii din Câlnic îl iubesc și îl apreciază.
Perioada sărbătorilor este un prilej minunat de bucurie și împlinire sufletească și, totodată, o șansă de a petrece timp alături de cei dragi. Crăciunul, pe lângă semnificația lui principală, nașterea Mântuitorului, este un motiv în plus de a arăta celor din jurul nostru că pacea și iubirea creștină sunt două lucruri primordiale în rânduiala de bază a acestei lumi. Iar tinerii Mesageri ai Unității, alături de profu`, mentorul lor, încearcă să demonstreze acest lucru în fiecare zi, prin faptul că răspândesc pretutindeni căldura sufletelor lor și bucuria de a fi împreună, indiferent de circumstențe. De Crăciun, tinerii au ales biserica din Câlnic pentru a-L primi pe Hristos în mijlocul lor, dar și pentru a-I fi recunoscători lui Dumnezeu pentru toate ocaziile în care au fost împreună: Herculane, Kopaonik, Paris, Istanbul, Praga. După liturghie, aceștia au avut ocazia să rămână în cadrul bisericii, pentru a mai petrece câteva clipe împreună și a-l sărbători pe Sfântul Ștefan așa cum se cuvine.
Pentru toate cele petrecute marți, în cea de-a treia zi de Crăciun, de Sfântul Ștefan, pentru primirea călduroasă și pentru momentele petrecute împreună, le mulțumim din tot sufletul părintelui Alin, părintelui Sorin și enoriașilor din Câlnic. Ne-am bucurat să petrecem, măcar o mică parte din perioada sărbătorilor, unul alături de celălalt, într-un loc atât de frumos și înconjurați de oameni atât de speciali. Așteptăm cu nerăbdare următoarea întâlnire de acest gen și promitem să ne întoarcem la Câlnic ori de câte ori vom avea ocazia. (Patricia Florea)