Festival-concurs ,,În așteptarea lui Moș Nicolae”
7 December 2022Festivalul „În așteptarea lui Moș Nicolae” este un proiect de suflet al profesorilor de religie ai școlii: Miu Maria-Mihaela și Moroti Ioan-Vlăduț. Începând din 2017, cu o pauză de 2 ani (perioada pandemiei), acest festival umple inimile copiilor și oamenilor din comunitate cu bucuria sărbătorilor de iarnă.
Ediția a IV-a care s-a desfășurat anul acesta pe data de 5.12.2022 la Căminul Cultural „Ion Rusu Șirianu” din Forotic a avut un plus valoare din punct de vedere spiritual, cultural și organizatoric deoarece au participat peste 240 elevi din 14 școli din județ, inclusiv elevii din localitatea Carașova care au susținut un program reprezentativ pentru comunitatea croată de religie catolică și cei din localitatea Zlatița care fac parte din comunitatea ortodoxă sârbă de rit vechi, promovând astfel idea de interculturalitate, colaborare, toleranță și respect reciproc.
În cadrul festivalului s-a realizat și o expoziție de picturi tematice, realizate de elevi din peste 15 școli: Liceul Teoretic „General Dragalina” Oravița cu structura Școala Primară Ciclova Montană, Școala Gimnazială „Aurel Peia” Ezeriș, Liceul Teoretic Bilingv Româno-Croat Carașova, Școala Gimnazială Vrani, Școala Gimnazială Ciudanovița, Școala Gimnazială „Romulus Fabian” Vărădia, Școala Gimnazială „Romul Ladea” Oravița, Liceul Tehnologic „Mihai Novac” Oravița cu structura Școala Gimnazială nr. 3, Școala Gimnazială Ciclova Română și nu în ultimul rând școala gazdă Școala Gimnazială Petru Oallde Forotic cu structurile Școala Primară Comorâște și Școala Primară Surducu-Mare, iar preoții din parohiile comunei Forotic s-au alăturat proiectului încheind parteneriate de colaborare cu școala și fiind prezenți pe tot parcursul evenimentului, alături de reprezentantul Episcopiei Caransebeșului și deopotrivă al Inspectoratului Școlar Caraș-Severin, părintele inspector Nicolae Chiosa, oaspete de seamă al organizatorilor.