Înainteprăznuirea Nașterii Domnului – bucurie sfântă în Capela Colegiului Național Traian Lalescu din Reșița
22 December 2022Marți, 20 decembrie 2022, capela Colegiului Național „Traian Lalescu” din Reșița a devenit neîncăpătoare pentru elevii de clasele primare, gimnaziale și liceale, adunați cu bucurie pentru a participa la Slujba Sfintei Liturghii, săvârșită cu ocazia Sfântului Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei, sfânt care deschide perioada înainteprăznuirii Nașterii Domnului.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către părintele Mihai Ciucur, inspector în cadrul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, alături de părintele Nicolae Chiosa, inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, iar răspunsurile la strană au fost date de către un grup de tânăr inimoși de la ATOR Banatul de Munte.
Dascălii de religie ai școlii, alături de doamnele învățătoare, au pregătit elevii pentru împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, explicându-le importanța unirii cu Hristos, în vederea dobândirii mântuirii și a vieții veșnice.
Versurile colindelor interpretate de tinerii atoriști, împreună cu elevii reșițeni, alături de cuvântul de învățătură ziditor al părintelui inspector Mihai Ciucur, au făcut ca ziua de astăzi să devină o zi a bucuriei, care se va adăuga la zestrea momentelor memorabile din viețile elevilor noștri.
La orele după-amiezii, o echipă formată din voluntari de la ATOR Banatul de Munte, alături de liceeni de la Colegiul Național „Traian Lalescu”, care au sprijinit campania umanitară „Ghetuțele lui Moș Nicolae” s-a deplasat la Cantina municipală din orașul de pe Bârzava, acolo unde au înmânat pungile cu ghetuțe și dulciuri pentru un număr de 38 de beneficiari din zona centrală a orașului. În acest fel, participarea la Sfânta Liturghie a fost completată în chip deosebit cu Liturghia de după Liturghie, adică slujirea aproapelui aflat în nevoi.
„Ne-am bucurat cu toți, preoți, profesori, tineri atoriști și elevi, deopotrivă, de această Sfânta Liturghie săvârșită chiar în incinta uneia dintre cele mai prestigioase insituții de învățământ din județul nostru, slujbă săvârșită chiar în ziua Înainteprăznuirii Praznicului Nașterii Domnului. A fost o atmosferă caldă, de sărbătoare, în care bucurie împărtășirii cu Hristos s-a împletit armonios cu colindele strămoșești care au răsunat din glasuri curate de copii și tineri. Suntem recunoscători Bunului Dumnezeu, părintele inspector Nicolae Chiosa – gazda noastră, dascălilor de religie prezenți și desigur, elevilor prezenți, pentru acest timp minunat petrecut împreună, acum, în prag de Sărbători”, a mărturisit părintele Mihai Ciucur.