Praznicul Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, moment de aleasă bucurie în Parohia ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Reșița-Govândari
26 December 2022Încă de la orele dimineții, când în Sfânta Biserică s-a săvârșit slujba utreniei, credincioșii au început să vină în număr foarte mare, iar la ceas de Sfânta Liturghie a fost aproape neîncăpătoare, mulți creștini „profitând” de vremea frumoasă de afară au stat în avlia (curtea) bisericii, care este destul de generoasă, ascultând slujba la stația de amplificare.
La momentul potrivit, pr. Tasici Borislav, a transmis cuvântul de învățătură a Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, citind Pastorala la Praznicul Nașterii Domnului, din anul mântuirii 2022.
Mai apoi, pr. paroh. Samuel Șendroni a chemat credincioșii dintre sfintele uși Împărătești cu îndemnul „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați” la Sfânta Cuminecătură și mulți adulți, tineri și copii au răspuns acestei chemări.
După ce s-a încheiat Dumnezeiasca Liturghie „Ceata sfintilor apostoli”, copilașii parohiei noastre, pregătiți de pr. Varga Emil, ne-au bucurat sufletele cu un recital de colinde și urări specifice perioadei în care ne aflăm.
La final, „Moșul” a fost darnic și de această dată cu toți copiii, împărțind pungi de cadouri tuturor, fiind ajutat de generozitatea bunilor credincioși dar și prin purtarea de grijă și atenta supraveghere a pr. Silaghi Olimpiu, care se îngrijește de sectorul social al parohiei.
Preoții, angajații, membrii Consiliului și Comitetului Parohial transmit tuturor credincioșilor parohiei și nu numai: Sărbători cu pace și bucurii, mulțumindu-le pentru tot sprijinul, ajutorul și susținerea acordate pe parcursul acestui an!!! Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!!! (Pr. Samuel Șendroni)