Spectacolul caritabil „Binele în dar”, la Reșița
7 December 2022Marți, 6 decembrie, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a organizat, la Cinematograful „Dacia” din Reșița, spectacolul caritabil intitulat „Binele în dar”.
Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea, dar și cu participarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la acesta fiind prezenți, totodată, un număr mare de spectatori sosiți să se bucure de frumusețea colindelor și a cântecelor folclorice, pe de-o parte, iar pe de altă parte să susțină cauza nobilă pentru care acest regal a fost organizat – strângerea de fonduri pentru achiziționarea a cel puțin 300 de perechi noi de ghetuțe, de iarnă, pentru copii nevoiași de pe cuprinsul municipiului Reșița și din zonele adiacente.
Desfășurându-se în cadrul celei de-a cincea ediții a campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, evenimentul caritabil a fost alcătuit din nu mai puțin de 12 momente artistice, susținute de către interpreți renumiți de muzică populară, dar și de către grupuri corale care au vestit, prin cântec, Nașterea Domnului. Astfel, pe scena spectacolului au pășit soliștii: Ramona Vița, Nicu Novac, Doriana Talpeș, Alin Ienciu, Ramona Faur și tânăra Clara Trandafir, momentele artistice ale acestor invitați de onoare fiind acompaniate de orchestra „Virtuozii Semenicului”, condusă de maestrul Petrică Vița. Pe lângă aceștia, înaintea publicului au mai pășit și grupuri corale și de elevi care au înfrumusețat seara prin prestația lor: Corul „Armonia” al Liceului de Arte Sabin Păuța, din Reșița, Corurile „Laudae” și „Pui de Cer”, ale Centrului de Tineret Moniom, Corul ATOR Banatul de Munte, dar și un grup de elevi ai Liceului Tehnologic „Sf. Dimitrie” din Teregova, care au interpretat o scenetă despre obiceiuri și tradiții de Crăciun, din zona Văii Timișului. În același timp, invitații speciali ai evenimentului au fost membrii Corului „Atanasie Lipovan” al Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad, care au prezentat un regal de colinde, spre finalul spectacolului.
Participarea la evenimentul caritabil a fost liberă, pe tot parcursul evenimentului, totuși, toți cei prezenți fiind invitați să sprijine campania umanitară „Ghetuțele lui Moș Nicolae” prin donarea unei sume oarecare de bani, în urnele special amenajate la intrarea în sala de spectacol și în interiorul acesteia. Donațiile au fost voluntare, iar cu suma strânsă de pe urma acestora se vor achiziționa pachete alcătuite din perechi noi de ghetuțe, șosete și dulciuri pentru cei 300 de copii nevoiași din Reșița și împrejurimi.
Spectacolul caritabil „Binele în dar” este unul dintre cele mai mari și mai importante evenimente organizate de către Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, în acest an, în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale, dar și cu Centrul de Tineret Moniom.
Cei care doresc să sprijine în continuare activitatea caritabilă a organizației de tineret, o pot face donând fie o sumă de bani dorită, fie suma de 150 lei aferentă pentru achiziționarea unui pachet întreg unui beneficiar (ghete, șosete și dulciuri), direct voluntarilor campaniei sau prin viramente bancare în contul asociației: IBAN: RO11BTRLRONCRT0603570901, Banca Transilvania, „ATOR Banatul de Munte”, CIF: 44808955. Campania umanitară „Ghetuțele lui Moș Nicolae” va ajunge la finalul acestei ediții în data de 15 decembrie.