Taina Sfântului Maslu la Spitalul Orășenesc Moldova Nouă
15 December 2022„Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” (Mt.11,28) zice Domnul Iisus Hristos, însă nu toți pot da curs acestei chemări, datorită neputințelor și bolilor. De aceea în perioada fiecărui post, preoții orașului Moldova Nouă poposesc în rugăciune alături de bolnavii celor patru secții ale spitalului. Astfel, marți 13 decembrie 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și sub a sa oblăduire dimpreună cu Prea Onoratul Părinte Protopop Bogoliub Martinovici, protopopul locului, la Spitalul Orășenesc din Clisura Dunării, un sobor de 3 preoți ai Centrului Pastoral Misionar Moldova Nouă, începând cu ora 16:00 în Secția Interne, acolo unde se află și Capela Spitalului, au oficiat Taina Sfântului Maslu pentru bolnavi. Din sobor au făcut parte pr. Băloi Gheorghiță, coordonatorul centrului, pr. Nedelcu Ion și pr. Căta Remus de la cele trei parohii din oraș.
În cuvântul de învățătură, părintele Gheorghiță Băloi a subliniat importanța rugăciunii în viața credinciosului și a Bisericii, mai ales în viața bolnavului, punând în valoare totodată virtutea dragostei față de acesta, întocmai ca iubirea ce o are Dumnezeu față de noi toți oamenii, mai ales față de cei bolnavi, așa cum reiese din Sfintele Evanghelii.
Această lucrare duhovnicească nu ar fi fost împlinită cu aceeași dragoste dacă nu am fi avut sprijinul domnului director Ec. Sebastian Pătroi , care de fiecare data ne primește cu o bucurie deosebită în suflet.
După ungerea cu untdelemn sfințit a bolnavilor care au putut participa ei înșiși la Sfânta Taină a „ungerii spre vindecare”, preoții au mers în saloane unde i-au uns pe ceilalți bolnavi aflați imobilizați pe patul lor de suferință.
Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Doctorul Desăvârșit, Izvorul vieții și al vindecărilor, să dăruiască sănătate bolnavilor și nouă tuturor. (Pr. Remus Căta)