Binecuvântarea Bobotezei la Catedrala Episcopală din Caransebeș
7 January 2023Și credincioșii din Caransebeș au venit la praznicul Bobotezei în număr mare la Catedrala Episcopală din municipiu, unde au participat la Sfânta Liturghie arhierească și au primit Aghiasma mare ce a fost îmbuteliată în peste 3500 de sticle. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian alături de un sobor de preoți și diaconi.
„La slăvitul praznic al Arătării Domnului am slujit cu multă dragoste la Catedrala noastră Episcopală din Caransebeș. Ca în fiecare an Catedrala a fost arhiplină de credincioși care au venit la Sfânta Liturghie, o parte dintre ei s-au împărtășit cu Sfintele Taine, dar foarte mulți au venit la slujba de Sfințire a Aghiasmei mari. Așadar, împreună cu părinții consilieri și părinții slujitori de la Catedrală am săvârșit Sfânta Liturghie și slujba Sfințirii apei celei mari, iar credincioșii noștri au participat în număr mare, dornici de rugăciune, dar și dornici de a lua în casele lor apă sfințită de la Bobotează”, a spus Preasfințitul Lucian.
Toți credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie au avut posibilitatea să ducă la casele lor Agheasma cea mare, pentru aceasta încă din ajunul Bobotezei la Catedrala Episcopală din Caransebeș, a fost oficiată după rânduiala din această zi slujba de sfințire a apei Aghiasmei mari, care apoi a fost îmbuteliată în peste 3500 de sticle de către angajații Catedralei Episcopale.
Părintele Episcop Lucian a mai afirmat la finalul Sfintei Liturghii că „este o mare bucurie pentru noi toți la acest praznic, când la Iordan s-a arătat Preasfânta Treime și Ioan Botezătorul a văzut, a mărturisit și adevărată este mărturisirea lui. Fiul lui Dumnezeu s-a pogorât în repejunile Iordanului și a primit botezul de la rob, botezul pocăinței. Așadar, Fiul lui Dumnezeu se botează, Dumnezeu Tatăl rostește din înaltul cerului acest adevăr veșnic: «Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit», iar Duhul Sfânt în chip de porumbel se arată la Iordan și se așează deasupra Mântuitorului. Domnul Hristos, Om adevărat, afară de păcat, a luat asupra Sa păcatele întregii omeniri și le-a curățit, iar noi suntem datori să ne spălăm haina botezului pe care am primit-o atunci când ne-am botezat în numele Sfintei Treimi”.
La sărbătoarea Bobotezei credincioșii din municipiu Caransebeș care au participat la sfintele slujbe la Catedrala episcopală, l-a final au fost binecuvântați cu apă sfințită de către Părintele Episcop și au primit Agheasma Mare pentru a o folosi la casele lor spre tămăduirea sufletului și a trupului, spre binecuvântare și toate cele de trebuință. Această apă sfințită se poate bea dimineața pe nemâncate până la odovania praznicului din data de 14 ianuarie și în situații speciale la recomandarea duhovnicului.